La 45 de ani, este presedinte al Partidului Ecologist Roman si om de afaceri realizat. La 14 ani insa, pleca pe furis de acasa, pentru a indeplini dorinta tatalui decedat prematur.
De abia intrat in adolescenta, Danut Pop a ramas orfan de tata, parintele lui fiind doborat de cancer la doar 51 de ani. A ramas doar cu mama si cu trei frati, doi mai mari si unul mai mic decat el.
„Pe patul de moarte, tata m-a rugat sa-i calc pe urme si sa ma fac revizor CFR, ca el. Era in 1980, luna mai, iar eu trebuia sa decid la ce liceu dau examen. Mama, saraca, de abia se putea descurca, vaduva si cu patru copii. Nu avea bani si mi-a spus sa dau la Baia Mare, pentru ca era aproape (eu sunt maramuresan din Miresul Mare, o comuna aflata la 25 de kilometri de Baia Mare) si ar fi costat mai putin. Cu gandul la tata, eu tineam insa mortis sa vin la liceul CFR din Bucuresti. Cu putin inainte de examen am plecat de acasa fara sa spun o vorba cuiva, m-am suit in tren si uite asa am ajuns la Bucuresti. Nu cunosteam pe nimeni, noroc ca m-au primit la caminul liceului, dupa ce m-am inscris la examen. Mama nu a stiut nimic de mine pana dupa examen, cand am sunat-o sa-i spun ca am reusit”, ne povesteste Danut Pop.
Muncea ca sa aiba bani de carti si caiete
Liceean cu acte-n regula de acum, adolescentul rebel s-a intors in sat, unde insa nu a stiut ce-i aia vacanta, ci a pus osul la treaba cat a fost vara de lunga: „De la 12 ani munceam la CAP in fiecare vacanta, sa iau un ban. Ma angajau cu jumatate de norma, pentru ca asa era legea. In vara aceea trebuia musai sa castig ceva, mama nu avea bani sa ma tina la liceu in Bucuresti. Am reusit sa strang citeva sute de lei, mi-am luat cu ei carti si haine. Caminul era gratis, pentru ca nu aveam tata, iar un ban mai faceam spargand lemne si carand carbuni cu roaba pe la casele din Giulesti”.
Danut Pop isi aminteste insa cel mai bine cum a fost „ciopartit” in cap de profesorul de biologie, care i-a facut „cateva gauri in par cu foarfeca”. „Nu de par imi parea rau, crestea el, ci de motiv. M-a pedepsit ca nu aveam uniforma, fara sa stie ca imparteam acelasi sacou cu un coleg. El invata dupa masa, eu dimineata, si ne-a prins cand schimbam sacoul intre noi” contesta el si acum, dupa atatia ani, justetea pedepsei.
