AcasăNewsDanut Liga si-a “mituit” alegatorii cu popcorn

Danut Liga si-a “mituit” alegatorii cu popcorn

Danut Liga

Ziua buna de dimineata se cunoaste este o zicala care i se potriveste manusa deputatului Dan Liga. Care a candidat (si castigat) primele sale alegeri inca din clasa a VI – a.

Dan Liga a stiut de mic ce vrea de la viata si cum sa-si atinga scopurile

Nu este nicio gluma, ci adevarul istoric in ceea ce-l priveste pe parlamentarul de astazi. “Tovarasa diriginta nu ma inghitea si nu a facut vreun secret din faptul ca eu nu trebuia sa ajung cu niciun chip sef al clasei. O functie pentru care vota clasa intreaga si pe care eu tineam mortis sa o castig. Mi-am facut socotelile si am trecut la cucerirea <<electoratului>>. O saptamana intreaga am facut campanie, ba chiar am si <<mituit>> pe doi dintre colegi: pe unul cu o cutie cu culori, iar pe celalalt cu o punga cu popcorn. In ziua alegerilor, diriginta a spus direct <<trebuie sa alegem un sef al clasei, dar nu pe Dan Liga>>. Imaginati-va surpriza ei cand un coleg, Copaie, s-a sculat si a spus ca il propune pe Dan Liga! Suparata, diriginta a cerut inca o propunere, dar alt coleg a pronuntat tot numele meu. Dupa inca alte trei incercari, a propus ea pe unul, Gurau. S-a votat si am castigat eu detasat”, ne-a explicat Dan Liga cum a inregistrat el prima victorie in alegeri.

S-a apucat de afaceri la 9 ani

Reusita electorala a fost insa devansata de un fericit debut in afaceri. Si asta pentru ca Liga a pus bazele primului sau business si mai mic fiind, pe la 9 ani mai exact. “Eram in clasa a II-a cand spitalul oftalmologic de la Viziru (localitatea sa natala – n.r.) s-a mutat la Braila. Toate lupele folosite pentru verificarea dioptriilor au fost atunci aruncate la gunoi. Eu le-am luat, le-am spalat si de a doua zi am inceput sa le vand la scoala. Am vandut cateva sute, cu doi lei bucata, toata primavara. Tot atunci am castigat bani frumosi si din semne de carte pe care le confectionam singur. La librarie se primea saptamanal marfa, ambalata in containere mari sigilate cu banda de fibra. Eu luam benzile si faceam din ele semne de carte. In functie de model, le vindeam cu 1,5 – 2 lei. Pentru ca nu faceam nimic rau, nu furam si nu inselam pe nimeni, ci munceam pentru bani, confectionam chiar eu semnele, parintii mi-au lasat mie banii castigati. Asa s-au bucurat si prietenii, pe care-I cinsteam cu gogosi, covrigi, biscuiti sau napolitane”.

author avatar
Simona Badulescu
718 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger