Dupa atata exercitiu de democratie, libera exprimare, stat de drept si implicare civica, m-am trezit duminica intr-o confuzie totala. Care e definitia statului paralel? Pai nu exista definitie pentru drepte paralele, daca nu specifici contextul. Un prim hop.
Paralelismul are legatura cu doi domni, ca tovarasi nu existau pe vremea lui Euclid si Lobachevsky. Ultimul era din intamplare rus. El a inventat geometria hiperbolica. Fundamentul acesteia se bazeaza pe axioma, (ceva sinonim cu adevarurile absolute si nedemonstrabile emise autoritar de CE): printr-un punct exterior unei drepte se pot construi mai multe paralele la ea. Cosmarul se intensifica. Cate state”paralele” or exista? Adica, daca axa raului Washington – Londra – Berlin a construit un stat paralel ce ne facem daca descoperim ca spatiul mioritic nu e euclidian si, Doamne fereste, Putin s-a apucat sa il studieze pe conationalul sau? Pentru o posesoare de “gen” feminin, cu un singur neuron daca ne rezumam la axiomele altor “genuri” si reprezentari publice pe masura, e un moment dramatic. Necesita vizionarea tele-shopingului pentru a decide achizitionarea de OTC-uri calmante. Am renuntat dupa ce durerea de cap s-a intensificat de la atatea “CAPsule”. Am deschis o sticla de spumant romanesc brut de la 1907. Si am inceput sa cuget lecturand “Psihologia minciunii”. Am vrut sa ma apuc de Sandra Brown, ca sa-mi menajez neuronul, dar la varsta mea sexul rimeaza mai putin cu miniciuna cumparativ cu politica. Spune Scott Peck asa: ”Mintim doar atunci cand incercam sa acoperim CEVA despre care stim ca este ilicit… Nu este nevoie sa ascundem ceva daca n-am sti dinainte ca trebuie ascuns”. Ca sa putem minti-manipula eficient. Ca sa putem construi o imagine respectabila in oglinda, reala sau virtuala, e nevoie de constiinta de sine si “consumator de noi”. Indiferent de “Paralela” pe care se pozitioneaza politicienii de la noi si de aiurea sunt la fel de narcisisti, ”oameni ai minciunii. Bunatatea lor este doar la nivelul de pretentie”. Cum ajung ei sa conduca lumea? Eu cred ca nici un produs nu se afla pe raft daca nu exista consumator pentru acesta. Daca papilele mele gustative reactioneaza violent cand ingurgitez carnea tare a unui pui vioi din batatura sau musc dintr-un mar imperfect, de vina e obisnuinta coabitarii confortabile cu oferta alternativa. Cea a puilor fezandati in hormoni si a fructelor perfecte, asemanatoare celor din plastic de langa pestele de sticla, de pe televizorul bunicii. Produse “neatestate medical”, vorba prezentatorului de teleshopping. Pana sa ajungem sa fim condusi de lideri perfecti, cum noi nu suntem si putem si mai putin sa devenim cu oferta de educatie a societatii, in care supravietuim, democratia ne ofera doar alternativa alegerii unuia dintre cei mai putin “rai”. Din submultimea careia ne imaginam ca apartinem, rezistam eroic asalturilor realitatii celorlalti. Nu-I intelegem desi ne declaram empatici. Ocosi am fost si ne incapatanam sa fim. In relatie antagonica cu alta submultime, la fel de relevanta statistic. Nu-i ideea mea ( John Dewey). Suntem in era diversitatii foarte costisitoare pentru platitorii de taxe. Submultimile se inmultesc si reprezentativitatea si legitimitatea sunt puse sub semnul intrebarii de legea numerelor mici. Democratia fara legitimitate si reprezentativitate este la fel de periculoasa precum linsajul introdus de John Lynch. Denota slabiciune si lasitate. Cine ridica degetul mijlociu asa cum unii au ridicat piatra impotriva acelora ca ei, risca sa ajunga in situatia francezilor dupa batalia de la Agincourt. Pe vremea aia nu exista Costa Rica. Nici CE. Nici casute postale in Cayman. Exista mai putina corectitudine politica. Si mai putina nuditate fizica si intelectuala, la vedere. Azi am evoluat? Singurul meu neuron este extenuat de atatea intrebari! Ma uit acum la stirile despre Kim (nu Besinger) si Don (nu Juan). Alte stiri despre bani. Despre ce altceva? Banii nu aduc fericirea. Aduc conflicte si meetinguri. Comisii de control si investigatii. Prezidate de cine trebuie, cu final asteptat. Ca asa-i in tenis! Vorba lui Toma Caragiu. Bravo Simona, pentru ca ai facut pentru Romania ceea ce ea nu s-a obosit sa faca pentru tine.
