Multilevel marketing, perspectiva politica

O sa va povestesc astazi despre forma de marketing pe care am cunoscut-o in profunzime, cu bune si cu rele. Multilevelul e o forma de inregimentare bazata pe principiul vanzatorului de iluzii, cu vorbele la el, nu cu scoala multa dar cu instinctul de supravietuire al celui flamand de bani si putere, fara diplome pe bune, care este dispus sa faca orice ca sa salte in ierarhia piramidei.

In politica este acelasi model. El, liderul, recruteaza adepti in numele unor ipotetice castiguri, ii selecteaza pe cei care au potential de recrutare si construieste piramida pe care o conduce promitand imposibilul si investind doar in aceia care ii consolideaza pozitia. In politica, investind din banul public la care baza piramidei ii da acces prin vot democratic. Maximum  2% din organizatie castiga ceva serios. Daca ne uitam in ograda partidelor de la noi sau din lumea democratica cam asta-i metoda de consolidare a puterii. Cei mai buni de gura, cu putine probleme de constiinta ajung conform planului de afacere,  cel mai sus. Dupa ce lipesc ceva afise, fac treaba murdara a sefului de structura, se fac indispensabili si  mai apoi din vasali devin baroni. Trebuie sa fie capabili sa stea pe scena, sa zambeasca chiar atunci cand trebuie sa spuna o minciuna, sa anunte o masura nepopulara, sa promita ceea ce stiu ca nu pot respecta. Nu stiu daca politica a fost gaina sau oul in acest model dar functioneaza, mai ales in  zonele unde oamenii viseaza inainte de a gandi critic. Roland Whitsell puncteaza esenta acestui model : “Cea mai puternica si mai tare forta motivationala de azi este falsa speranta”. Ce altceva decat speranta desarta ne indeamna sa folosim votul nostru pentru a achizitiona  un produs politic de proasta calitate. Despre care citim in afisele electorale, la fel de mincinoase precum reclamele la produsele minune care ne vindeca de tot, mai putin de prostie. O sa spuneti ca sunt ipocrita. Ca am facut parte din sistemul pe care il critic. Intr-o oarecare masura aveti dreptate. Am fost si eu fascinata de model. Am crezut in el pana am ajuns suficient de sus ca sa imi dau seama de capacitatea de manipulare  malefica a resurselor reprezentate de cei needucati financiar sau politic. Atunci mi-am propus sa il schimb si sistemul m-a rejectat. M-am ales cu mai multa intelepciune, asa ca nu a fost degeaba. Aceeasi fascinatie am avut-o pentru politica intre 2000 si 2004. Cand am inteles mecanismul multilevel de aici, invatand deja ca nu poti schimba ceea ce place majoritatii m-am repliat in postura de spectator incomod pentru regizori. Degeaba ii spui unui visator habauc ca e pacalit. El te calca in picioare alergand dupa himera care il face fericit. Din nou si din nou. Neinvatand nimic din pierderile initiale. Cam cum s-a intamplat cu jocurile de tip Caritas. Intotdeauna or sa fie prosti si smecheri care or sa ii jecmaneasca. Nu ii poti invata nimic pe cei care spera in miracole cu care sa ocoleasca drumul anevoios al depasirii conditiei initiale. Listele pentru alegerile europarlamentare m-au inspirat pentru acest editorial. In industria FMG, cand se lanseaza un ruj, un parfum sau vreun produs de machiaj, se plateste o actrita cunoscuta sa spuna ca este grozav. Cand se lanseaza o lista electorala unele partide aleg o vedeta, pe care lumea sa o stie din vreun rol in care personajul a fost pozitiv. Nici o diferenta. Tot machiaj sau spray de ambient este la urma urmei. Doar ca suma platita vedetei difera de la produs la produs. La Longines, a fost multa vreme Audrey Hepburn. La Nespresso, George Clooney. Brad Pitt a facut reclama la Pringles inainte de a deveni celebru. Asa ca si mascotele de partid de la noi au toate sansele sa devina celebri. Daca respecta legile afacerii multilevel si asculta de finantatorii lor.  Ce castigam noi daca mergem la vot? Dreptul de a fluiera spectacolul dupa ce am platit biletul cu votul nostru. Daca suntem mai multi, poate scot spectacolul prost de pe afis.