Monologurile VA(lizei)

Dupa petrecerile cu schelete din dulap, fantome costumate in denuntatori de profesie, duhurile rele emanate din haznalele unde clipocesc banii murdari si multi, Halloweenul romanesc continua. Sezonul pe politica. Cu cateva episoade de exceptie, dupa cum ne promite episodul pilot de la acest sfarsit de saptamana.

Nu stiu cine este regizorul, dar scenografia promite Zmeura de aur. Cica intr-o  nu stiu care seara, intr-o nu stiu care toamna, intr-un nu stiu care sat, sub un nu stiu care pat, sta pitita o valiza (din Pseudofabula Rosu si Negru). Valiza care a citit intr-o nu stiu care carte monologurile vaginului si a hotarat sa plagieze. Vaginul e o usa care se deschide cand vrea ea, cui vrea ea. In evul egalitatii de sanse. Al emanciparii. Si valiza asta din serial se deschide dupa aceleasi principii. Cui vrea ea, cand vrea ea. Valiza este mai palpabila decat stikul mic si nespectaculos, dar plin de informatii care iti fac parul permanent, daca intelegi. Este reprezentativa pentru “emancipatul“ consumator de informatii. Este la fel de spectaculoasa pentru efectele tehnice precum sacii cu bani ai lui Dan Diaconescu cand alerga in trafic sa salveze Oltchimul. Nici scenaristii nu mai sunt la fel de creativi precum cei din anii 60-70. Nu mai este nevoie. Consumatorul inghite mult si prost. Consumatorul educat este de nisa si nu conteaza in statisticile de marketing. Plasarea valizei din scenariu in Teleorman este transparenta cand e vorba de obiectiv, din perspectiva scenaristilor profesionisti. Teleorman trebuie sa fie polul raului. Ca in filmele cu spioni rusi care ameninta planeta ajutati de ceva slugi din Balcani. Refuz sa cred ca polul raului este in Teleorman. Acolo, la Alexandria si Rosiori au trait frumos si demn rudele mele din partea sotului. De acolo se trage seva creativa a lui Marin Preda, care ne-a alimentat speranta prin cuvant atunci cand eram in genunchi. Nu poti sa  blamezi subliminal o comunitate doar pentru ca intr-o “nu stiu care seara” niste golani au pus mana vremelnic pe ea. Revenind la monologurile vaginului sa mergem mai departe. Dragnea este un despot. Trebuie sa plece. Asa cum au trebuit sa plece toti despotii care ne-au tinut in genunchi pentru propria distractie. Dar intre timp am invatat ca atunci cand se intampla asta trebuie sa fim siguri ca in loc nu vine cineva mai toxic. Cine poate sa fie un Prim Ministru al Romaniei in cele 6 luni ale anului 2019?  Asta-i intrebarea. Cine are capacitatea de a sta la carma corabiei numita Romania in furtuna care ameninta lumea in anul care vine, fara sa transforme corabia in 3 barcute care sa supravietuiasca individual in parteneriat cu corabiile salvatoare aflate “intamplator”prin zona. Sa nu ne lasam pacaliti ca cineva ne iubeste pentru ca suntem frumosi si “sheruitori” de valori. Sa nu ne lasam pacaliti  ca  “intr-o nu stiu care sala” cineva vrea sa ne ajute sa varsam cornul abundentei peste plaiurile mioritice. Fiecare vrea ceva cand face ceva. Vrea pentru el. Asa cum vrem fiecare dintre noi. Sa nu fim ipocriti. Chiar atunci cand dati de pomana, va intrebati ce se intampla atunci cand pomana voastra se termina si masa ramane goala? Nu avem timp sa gandim  pe termen lung deoarece presiunea pe problemele noastre este atat de mare incat instinctul de supravietuire primeaza. La noi si aiurerea. Ce ma scoate din sarite este ca nimeni nu reactioneaza cand presa vehiculeaza imagini cu  imbuibati de tipul liderilor Partidului Muncitorilor din Brazilia care n-au facut un cent dintr-un dolar investit de ei si ni-i prezinta ca lideri ai puterii care prin pixul lor deconectat de la inima, ne pastoresc destinele. Frati de ciordeli. Care maine ne pot arunca pe un drum inchis. Ce putem face noi? Sa invatam sa discernem intre chemarile desarte ale sirenelor care ne promit fericirea absoluta atunci cand ne indreapta spre stanci. Sa ne incapatanam sa ascultam jelania pamantului unde ne sunt ingropati mortii.

Am o valiza si ce fac cu ea? Ma salvez eu si gasca mea. Asta-i reteta. Cine si cum si pentru ce o foloseste? Asta noi nu mai putem sa controlam. Putem sa reactionam in timp ce valiza se umple. ”Hai sa facem noi un oras fara pacate!”. Nu stiu daca o sa reusim, dar merita sa incercam. Ca sa nu regretam cand va fi prea tarziu.