Dacă este campanie electorală este vorba de dat din gură bani și drepturi. Asta vrea alegătorul, pe bună dreptate. Pe acest principiu, în ultimii 30 de ani de democrație, majoritatea a votat să i se dea. Aleșii i-au dat alegătorului un oscior și lor și-au dat un ciolan. Ca să își asigure lor și familiilor lor confortul, după pierderea sinecurii, aleșii neamului au aruncat la gunoi singurul mecanism de creștere a pensiilor. Cele adevărate, bazate pe contributivitate. Investițiile în economia reală, generatoare de locuri de muncă.
Pensia bazată pe contributivitate a fost introdusă în1889 de Bismark. Un fel de “caritas”. Intrau mulți și ieșeau puțini. Ieșeau la 70 de ani când media de vârstă era 45. Esențial pentru sistem era să existe contributori la bază. Să existe locuri de muncă. În zilele noastre, sistemul bazat pe contributivitate este sub presiunea diminuării locurilor de muncă ca urmare a robotizării în producția industrială în țările dezvoltate. În România este un cocktail toxic între rezultatele politicilor de pensionări anticipate din anii ’90, ale închiderii forțate de unități de producție cu mii de angajați, ale migrației forței de muncă spre țări unde salariile sunt mai mari, asistența socială mult mai atractivă și soluțiile de avarie la salariului minim compensat la negru. Practicat de anagajatorii cocârjaţi de taxele, impozitele și costurile bâlbâielilor guvernanților, pentru care mediul privat este o vacă de muls pentru untul sinecuriştilor.
Pensiile și idemnizatiile reprezintă costuri de protecție socială. Treptat, Parlamentele lumii trebuie să gândească politici de alocări din buget pentru protecție socială care să prevină revolte sociale de tipul celor din Franța zilelor noastre. Asta înseamnă o creștere exponențială de nevoie de bani. De unde vin banii? În nici un caz din tipărirea de hârtii generatoare de inflație. Banii trebuie să aibă acoperire în economie. Adică o să vedem o presiune tot mai mare pe profitul multinaționalelor. Care or să migreze tot mai inteligent spre paradisurile fiscale. Și pe principiul strângerii șurubului presiunea se va aplica acolo unde există vulnerabilități, România este printre “beneficiari”. Cine înțelege ce tzunami vine încearcă să se pună la adăpost. Cu indemnizație de nabab. Cei care nu înțeleg cum circulă banii așteaptă miracole de la “vânzătorii” de iluzii. România este condusă de 30 de ani de specialiști în experimente, care vor să fie plătiți și asistați social când pleacă din sistem, la standarde de competență pe care nu o demonstrează rezultatele acțiunilor lor. Administrația este incompetentă, dar costă din ce în ce mai mult. Educația este la pământ. Dar continuăm să plătim scump persoanele care o distrug. Sănătatea este la pământ, dar plătim decidenți, consultanți și plimbători de dosare cu prețul unei operații de transplant. Serviciile către populație sunt mai proaste decât acum 20 de ani. Ni se spune că trebuie mai mulți bani. Ca să ce? Să vină alți sinecurişti care să se așeze în fotoliile comode și să facă ceea ce știu mai bine . Să își voteze, indifrent de partid, niște indemnizații cosmetizate sub formă de pensie specială, pentru că și-au agresat singurul neuron muncind pentru ca nouă să ne fie cald și bine. Teoretic…
