AcasăEditorialMonica TatoiuAvem placere la placere?

Avem placere la placere?

Un tip cu mult umor si simt autocritic (poveste adevarata) ii spunea ginecologului specialist in infertilitate, acum vreo 40 de ani, ca nu poate procrea deoarece nevasta din dotare nu are placere la placere. Adica, mai pe intelesul ultimei generatii de votanti, ce-i placea lui nu-i placea ei.

De gustibus non est disputandum. Sa extrapolam putin in politica globala a timpului zero. Indraznesc, politic incorect, sa “disputandum” in materie de placere, impartasita cu noi profanii, generos, de specialistii in domeniu, din spatii geo-economice in care rafinamentul “procrearii” atinge cote echivalente cu cele ale ROBORULUI. Trebuie sa avem placere consumand frunze in loc de carne, prafuri in loc de tigari, branza procesata septic in loc de branza facuta in casa dupa reteta bunicii, lumina rece si nu lumina calda, margarina in loc de unt, benzina in loc de diesel, imagini in loc de cuvinte, secvente in loc de continuitate, forme in loc de continut. Suntem prea multi pentru reteta placerii clasice. La fel ca in programele nutritionistilor. Pentru schimbarea comportamentului de consum, motorul cresterii economice fara dureri de cap, este nevoie de marketing. Cineva trebuie sa finanteze apetitul consumatorilor  pentru schimbare. Ca sa investeasca, omul cu banii are nevoie de oportunitati de profit. Pentru profit trebuie sa educi generatorul lui. Educatia se face in scoala si prin mijloacele de comunicare, din ce in ce mai sofisticate, unde un buton apasat te face sclavul generatorilor “de placere” programata. Mult si imposibil de procesat. Asta-i spilul. In scoala se coboara standardele de competente. In numele dreptului la placere al numarului mare de viitori consumatori de variante de placere, care mai de care fara placere pentru ratacitii prin cartile prafuite ale bibliotecilor. Majoritatea, ca sa vezi, din intamplare, nu este alfabetizata, pentru a intelege definitia placerii din Decameronul. Traim intr-o lume in care alteritatea este litera de lege. Trebuie sa avem placere “achiesand” la secvente si diversitate. Divide et impera. Liberalii romani stiu cel mai bine cum se traduce acest citat de clasa a opta. Oare de ce placerea in PSD genereaza forta, negand alteritatea si secventa? Probabil la ei placerea “LD”-ului genereaza placerea maselor de adepti. Teoretic evident. Sau macar in statisticile institutelor care remodeleaza conceptul. Procearea noilor osteni pe frontul placerii impuse este asigurata vorbind despre ea, in texte demne de romanele pentru femei consumatoare de seriale mexicane. Totul in beneficiul LD-ului. Un fel de guru Bivolaru. Cu placerea noastra e problema. Daca noi nu procream cu placere, cine mai plateste placerea pensiilor speciale? No problem. Mai vindem ceva  gaz din Marea Neagra, vreun combinat scriptic in faliment, vreo padure, niste parcele din Delta. Vindem orice poate provoca placere altora. Cea mai mare placere fara placere in Romania o intalnesti pe sofalele Ministerului Transportului. Nu procream autostrazi, nici macar niste premature drumuri nationale expres. La DNA, nu “procream” anticoruptie, acolo este placere fara finalizare. Ministerul de Externe produce placere putin mai la est. Cu finalizare. Mai putin placerea noastra. Rezultat? Romania are al doilea cel mai mare procent de populatie care emigreaza. Dupa Siria. De prea putina placere la placerea ce ne-o ofera barbatii si femeile care  guverneaza cu placere. Cine-i de vina? Stim sa cerem ceea ce ne face noua placere? Suntem masochisti? Asteptam placere de la opozitie. Ea exista doar virtual. E cam ca solutia inchirierii unui film porno atunci cand alegi fertilizarea in vitro. Pentru ca noi de 100 de ani asteptam ca “placerea” sa vina din alta parte. De unde? De oriunde doar sa vina. Ne comportam precum femeia batuta care dupa ce a fost invinetita din dragoste  continua sa doarma in patul conjugal asteptand ca rugaciunile la moaste sa ii schimbe barbatul pana dimineata. Daca tu declari ca iti place fara sa ai placere, delegand responsabilitatea procrearii natiei unora pe care nu ii respecti, dar care se declara dispusi sa isi asume responsabilitatea satisfacerii placerilor tale marunte, meriti sa procreezi o natiune care arata asa cum vor maestrii tantra ai lumii moderne. Pana sa iti dai seama ca n-ai placere la placere s-a stins lumanarea.

author avatar
Monica Tatoiu
373 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger