Astăzi, toate campaniile electorale cu miză au un numitor comun. Cineva din afară se amestecă în treburile politice interne. Sunt atât de bătrână încât am prins discursurile fulminante ale lui Ceaușescu în care apărea Omul Negru, bun de speriat națiunea.
Străinul imperialist cu coada despicata, băgată în oala cu mămăligă sănătoasă, era inamicul statului, peste care domnea vorbitorul informat de servicii. Se pare că plagiatul e la modă în toată lumea. Am văzut externalizări de vină pentru voturi neașteptate, în SUA, în UK, mai nou în Rusia, Venezuela și Turcia. Oriunde puterea momentului nu poate controla valurile generate de motoarele depășite ale bărcilor puterii, trebuie să fie vorba de „amestec străin”. Eterna externalizare a responsabilității. La care apelează cei care nu au demnitatea să își asume consecințele deciziilor lor și să găsească soluții pentru salvarea țării și nu a persoanelor responsabile. Acum are și România un rând de alegeri, importante pentru politica externă. De care teoretic răspunde încă instituția Președintelui. Ce fac candidații la șefia acestei instituții? Se luptă să intre-n grațiile unei puteri străine. Iohannis vizitează SUA, Dăncila face o vizită la Bruxelles. În aceeași zi pentru ca presă să împartă știrile despre pupat inele, în mod egal. Barna nu are mari șanse peste Ocean. El e prea aproape de Paris care e departe de Berlin și Tel Aviv și chiar cam duplicitar în relația cu Moscova. Când ai nevoie de legitimare într-o poziție de putere și nu o poți obține decât cu „amestec” străin, atunci înseamnă că organismul care te-a generat în competiție nu este suficient de puternic să se dezvolte singur. Are nevoie de „energizante”. Cine le-a folosit odată știe că ele creează un tip de dependență similară consumului de droguri de mare risc. În acest moment, remizele în meciurile pentru putere între SUA, Rusia, China și o UE divizată de lupta între Germania și Franța pe fondul unui Brexit tot mai dur, crează oportunități neașteptate. Cine este mic și inteligent are toate șansele să negocieze în interesul său mult mai mult decât în condiții de calm economic și stabilitate în acorduri politice. Pentru asta ai nevoie de personalități politice pe care România nu le are. Ungaria, Polonia, Cehia, Italia sau chiar Bulgaria, joacă cu lideri demni de un campionat de poker. România joacă cu lideri de turneu de Păcălici. Am învățat de la o mare doamnă din elita interbelică că atunci când vreau să obțin atenție de la cineva, important al zilei, să nu mă duc să gravitez în jurul lui alături de alți meteoriți. M-a învățat că trebuie să fiu suficient de inteligentă să găsesc ceva, care din meteorit să mă transforme în planeta pentru soarele zilei. În acest moment dintre toți liderii ce bat la porțile mai marilor lumii nu văd nici unul cu acțiuni trecute, competențe măsurabile și forță morală pentru a transforma mișcarea de tip meteorit a României într-o orbită de planetă, în jurul unui Soare care să nu ne devoreze ca o Super Nova.
