Al doilea termen al celui mai răsunător divorț al momentului, cel al soților Anamaria și Laurențiu Reghecampf, antrenorul Craiovei, a avut loc luni, 4 aprilie.
Impresara a ajuns la instanță. Nu au fost puțini cei care au remarcat faptul că s-a îmbrăcat în negru. Și că nu a venit singură. Ci însoțită de Laurențiu Jr., cunoscut drept Bebe, și de fiica acesteia, Sarah, mezina Aneimaria Prodan, din prima căsnicie.
Sarah:Sunt alături de mama, o susțin
De altfel, tânăra, stabilită de ani buni în Statele Unite și aflată de ceva vreme în țară, a ținut să îi fie alături mamei sale în această zi deloc ușoară pentru impresară. Sarah a povestit cum vede lucrurile după despărțirea mamei sale de Laurențiu Reghecampf.
Tânăra s-a declarat dezamăgită de toată această situație. Și a dezvăluit că antrenorul formației din Bănie le-ar fi blocat pe ea și pe sora acesteia, Rebecca, pe rețelele de socializare. „Am venit cu mama să fiu alături de ea și de Bebe. (…) Am fost dezamăgită, încă sunt.
Nu a mai vrut să ținem legătura și nu am vorbit de aproape un an. Ultima dată l-am văzut vara trecută. (…) Ne-a și blocat. Cred că o dată ne-a trimis un mail să ne întrebe cum suntem, în rest nimic. Sunt dezamăgită pentru alegerile pe care le-a făcut el. Până la urmă sunt alături de mama, o susțin. Sper că a făcut alegerea potrivită pentru el”, a declarat Sarah, citată de fanatik.ro.
Tânăra, cu lacrimi în ochi
Mai mult, la un moment dat, Sarah ar fi început să plângă în momentul în care și-a văzut fratele, pe Luca, după o lungă perioadă de timp, titrează spynews.ro. Revederea a avut loc tot la judecătorie, cu ocazia termenului de divorț al părinților lor.
Vizibil afectată de faptul că fratele ei nu ar fi băgat-o în seamă, aceasta ar fi început să lăcrimeze, potrivit sursei citate.
Dupa Costi, Anamaria. Ma simt asa de depasit dar am auzit ca a gasit Anamaria pe printul deserturilor fata de sarantocu ala de Laurentiu e pfiii.. Eeee… E…
cat o fi, sub sau peste 200 ca as trage o data
mi e pur si simplu greata de aceasta -zarzavagioaica- cu ifose de mare lady…poate ii explica cineva, ca putina discretie ar fi fost de preferat….