Faimoșii au pierdut din nou jocul de imunitate la Survivor 2022 și au ajuns în situația de a face propuneri, din rândul echipei lor, pentru eliminarea din competiție.
Fanii emisiunii Survivor România 2022 au aflat, în cadrul emisiunii difuzate luni seară, 31 ianuarie, de Pro TV, care sunt cei trei concurenți ale căror nume au fost propuse în cadrul Consiliului de nominalizare. Cei trei concurenți care așteaptă să afle ce va arăta votul celor de acasă sunt Robert Niță, Radu Itu și TJ Miles.
Ce a declarat Robert Niță
Robert Niță a primit cele mai multe nominalizări spre eliminare din partea echipei. „Surpriza era dacă nu eram nominalizat. Este un lucru normal, din păcate starea de sănătate nu mă ajută să continui în această competiție. (…) Am întâlnit o echipă minunată, vă rog din suflet să îi păstrați pe cei doi colegi, apți, care sunt piese importante în echipa Faimoșilor, să-i păstrați în joc”, a spus Robert Niță, la consiliul de nominalizare.
Cătălin Zmărăndescu – cel care a câștigat totemul de imunitate personală, ceea ce i-a permis să facă o nominalizare pentru eliminare – l-a propus pe Radu Itu. „Cred că nu este în pericol de eliminare, din punctul meu de vedere”, a spus Faimosul.
La rândul său, Elena Chiriac, câștigătoare a totemului de imunitate, l-a nominalizat pe TJ Miles. Rezultatul votului va fi aflat în ediția de marți seară a show-ului Survivor România 2022.