Pentru ca mai sunt doar patru luni pana cand va deveni mamica, cantareata a inceput pregatirile pentru venirea pe lume a bebelusului. Natalia Barbu a gasit deja o persoana care s-o ajute la cresterea micutului: femeia care ii face curat in casa.
Desi s-a casatorit cu un barbat potent financiar, artista prefera sa faca economii. Pentru ca in curand, cantareata si omul de afaceri Nicolae Sota vor deveni parintii unui baietel, cei doi si-au dorit sa gaseasca o persoana cu experienta care sa-i ajute la cresterea juniorului. Nici n-au stat prea mult pe ganduri ca au gasit candidatul ideal, care sa se ocupe de fiul lor. „Pana acum, sarcina nu mi-a facut probleme. Doamne ajuta! Sper sa fie asa pana la capat. Cred ca la sfarsitul anului acesta sau la inceputul anului viitor, baietelul o sa vina pe lume, poate chiar de Revelion. Dupa ce nasc, o sa-mi dicteze bebelusul cat sa stau acasa, presupun ca o sa fie vorba doar de cateva luni. Nu as sta mai mult pentru ca mi-ar fi dificil sa ma rup de ce fac eu. Avem o menajera, care va fi si bona copilului, deci ne va ajuta ea”, a declarat Natalia Barbu pentru ziarul „National”.
Compune special pentru Sota
Pentru ca omul de afaceri este unul dintre fanii ei, Natalia Barbu se simte datoare sa-i rasplateasca in vreun fel suportul pe care acesta i-l ofera. Ea planuieste sa-si puna amprenta asupra unei piese, care sa-i fie dedicata miliardarului, mai ales ca, acasa, are un mini studio. „Sotul meu nu are pana acum o melodie preferata din repertoriul meu, dar cred ca o sa apara in curand. Lui ii plac toate, dar nu e nici una despre care sa zica „wow”. Trebuie s-o scriu eu, sa fie pentru el, ca sa simta melodia cat mai aproape”, ne-a mai spus Natalia.