Pro TV se pregăteşte să înceapă filmările la un nou sezon din show-ul „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”, în Republica Dominicană. Pentru că vorbim de o perioadă de 2 luni, Pro TV a găsit soluţia prin care Adela Popescu şi Cabral să nu ducă dorul familiei.
Familiile celor doi prezentatori vor merge cu vedetele acolo.
Cum au reacţionat copiii?
Cabral și Adela Popescu pleacă în Dominicană, la filmările pentru „Sunt celebru, scoate-mă de aici”, însoțiți de familii. Câtă vreme vor sta în Republica Dominicană, Adela Popescu și Cabral nu vor cunoaște dorul de casă, pentru că vor avea familiile alături.
„Toți au fost extrem de încântați. Copiii abia așteaptă să plecăm, la fel și Radu. Bunicii sunt și ei fericiți că vor avea o vacanță prelungită și vor putea pleca liniștiți la bulgari, la All Inclusive”, a mărturisit Adela Popescu.
„Încă nu ne e clar cum facem noi, Andreea și cu mine, încă lucrăm la planul ăsta. Și la primul sezon Andreea a venit în vizită în Africa de Sud, dar nu a stat pe toată perioada filmărilor.
Nu ne văităm și nu am făcut-o niciodată, ne-am ales meseria asta și ne asumăm și sincopele astea din viața familiei… dar nu e ușor, mai ales că Tiago și Namiko sunt încă mici și Inoke e plecată din țară la școală. Sigur că sunt multe plusuri în meseria asta, dar nu e întotdeauna ușor”, a spus Cabral.
Adela Popescu va prezenta „Sunt celebru, scoate-mă de aici!’ după ce a schimbat, temporar, platoul „Vorbește Lumea’ cu jungla Dominicană. Vedeta va face o echipă pe cinste alături de Cabral, mai ales că au mai colaborat și în trecut.