AcasăMONDENRegizorul american Quentin Tarantino, tătic pentru prima dată

Regizorul american Quentin Tarantino, tătic pentru prima dată

Regizorul american Quentin Tarantino, tătic pentru prima dată - Ziarul National

Americanul Quentin Tarantino şi soţia lui, Daniella, aşteaptă primul copil. Cei doi au transmis că sunt foarte încântaţi să anunţe venirea micuțului pe lume, informează People.

Regizorul american Quentin Tarantino, tătic pentru prima dată - Ziarul National

 

În vârstă de 56 de ani, Tarantino s-a căsătorit cu Daniella, în vârstă de 35 de ani, în luna noiembrie a anului trecut, într-o ceremonie intimă care a avut loc la Los Angeles.

Anul acesta, la Festivalul de la Cannes, unde s-a aflat pentru a-şi prezenta cel mai recent film – „Once Upon a Time in… Hollywood” – el a vorbit despre pasul făcut: „Este un lucru pe care nu l-am mai făcut până acum, de fapt, am aşteptat fata perfectă”.

Tarantino a cunoscut-o pe Daniella, care este fiica interpretului şi compozitorului israelian Tzvika Pick, în 2009, când îşi promova filmul „Inglourious Basterds”.

Regizorul american Quentin Tarantino, tătic pentru prima dată - Ziarul National

S-au logodit în luna iunie 2017, după o relaţie de un an, iar petrecerea din septembrie a fost o reuniune a distribuţiei din „Pulp Fiction”. Între invitaţi s-au numărat Bruce Willis, Samuel L. Jackson şi Uma Thurman.

Aceasta este prima căsătorie pentru fiecare dintre ei.

Foto: Twitter

author avatar
Emanuela-Andreea Pană
356 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Ultimele știri

VIDEO. Călin Georgescu a mers să semneze controlul judiciar: „Acest blestem se va rupe. Atât am avut de spus. A venit ceasul”

Călin Georgescu a ajuns, marți, 16 decembrie, la secția de Poliție din Buftea, pentru semnarea controlului judiciar. A fost așteptat, ca de obicei, de...

A doua opinie medicală, plătită de sistemul de asigurări. „Poți merge la un alt medic specialist, fără costuri suplimentare”

Pacienții vor avea dreptul la a doua opinie medicală, plătită de sistemul de asigurări, aceasta fiind una dintre modificările aduse Legii Drepturilor Pacientului, aprobate...
spot_img