Prințul Harry și soția sa, Meghan, au părăsit definitiv casa regală britanică, anunțând-o pe regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii că nu îşi vor relua îndatoririle de membri ai monarhiei, a precizat vineri Palatul Buckingham.
Harry şi Meghan, care au anunţat recent că aşteaptă al doilea copil, au şocat anul trecut membrii familiei regale după ce şi-au anunţat intenţia de a renunţa la atribuţiile regale.
„Ducele şi ducesa de Sussex i-au confirmat majestăţii sale regina că nu vor reveni ca membri cu îndatoriri în cadrul familiei regale”, a anunțat Palatul Buckingham. „Deşi am primit decizia cu tristeţe, ducele şi ducesa vor rămâne în continuare membri mult iubiţi ai familiei regale”, se mai spune în comunicat.
Cu doar câteva zile înainte ca Harry și Meghan să apară într-un interviu cu Oprah Winfrey, Palatul a declarat că numirile militare onorifice și patronajele regale ale perechii vor fi returnate reginei.
Vor să devină independenți financiar
Ducele şi ducesa de Sussex au anunţat în luna ianuarie 2020 că se retrag din activitatatea regală şi că lucrează pentru a deveni independenţi financiar. Oficial, ei s-au retras în luna martie 2020, având ca plan reexaminarea acestor aranjamente după 12 luni.
Confirmarea plecării lor a venit după ce au avut loc mai multe consultări între Harry şi membrii familiei regale.
„Regina a scris confirmând că îndepărtarea de munca familiei regale nu permite continuarea cu responsabilităţile şi îndatoririle care vin odată cu serviciul public”, se arată în comunicatul transmis vineri de Palatul Buckingham. „Deşi toţi sunt întristaţi de decizie, ducele şi ducesa rămân iubiţi membri ai familiei”.