AcasăMONDENNicu Covaci, de urgenţă la spital. Cum se simte acum fondatorul trupei...

Nicu Covaci, de urgenţă la spital. Cum se simte acum fondatorul trupei Phoenix

Nicu Covaci (75 ani) a ajuns miercuri seară la Urgențe, la spitalul județean din Arad. Artistul se află alături de formație și de echipa filmului „Phoenix: Povestea” într-un turneu național.

Cadrele medicale au intervenit de urgență, iar după investigațiile medicale, Nicu Covaci s-a întors pe scenă.

Transportat la spital înainte de concert

Artistul și-a îngrijorat fanii după ce a fost transportat de urgență la spital, chiar înainte de concert. Artistul se află în turneu național cu filmul Phoenix: Povestea, iar seara trecută s-a simțit rău chiar înainte de concert. Nicu Covaci se pregătea să urce pe scena clubului Flex, în cadrul concertului „Cei ce ne-au dat nume’, dar nu a mai mers la spectacol.

Surse din cadrul spitalului au declarat că starea lui Covaci, la sosire, nu era foarte bună, prezentând frisoane și semne de viroză. „I-au făcut investigații și acum a plecat înapoi la concert”, au transmis, în jurul orei 22:30, surse din cadrul unității medicale.

Între timp, trupa Phoenix a urcat pe scena clubului arădean și le-a spus spectatorilor ce s-a întâmplat și de ce liderul nu este pe scenă. La un moment dat, vocalistul trupei, Costin Adam, l-a sunat pe Covaci de pe scenă, pentru a-i transmite încurajările publicului.

N-a fost primit în Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România

Nicu Covaci, fondatorul trupei Phoenix nu a fost primit în Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România. Artistul a încercat de multe ori să intre în rândul cântăreților care fac parte din UCMR. Recent, Nicu Covaci a declarat că nu a reușit să întrunească punctajul necesar admiterii în UCMR.

„După 50 de ani în care am compus atâtea piese și au încasat bani de pe urma lor, mi-au dat și mie o mică părticică, este drept”, a spus Covaci.

author avatar
Andrei Ștefan
551 afisari

4 COMENTARII

  1. Nu-i contesta nimeni calitatile, dar daca in UCMR se intra prin concurs si el nu a intrunit punctajul necesar, de ce se supara si face atata valva?

    • Te-ai interesat si tu cine-s compozitorii din UCMR?? E O CLOACA ACOLO, CREDE-MA stiu ce vorbesc

  2. Specific romanesc,ne batem joc de valorile pe care le avem.
    Manelistii sunt membrii UCR, de ce ca au dat spaga ?
    Si Nicu Covaci nu ? Rusine UCR !

  3. Ce i mai trebe lui Nicu calificare e ca si cum l-ai pune pe Zamfir sa dea probe sa citeasca compoziti pe note la Andrei când canta cu Andrei Rieu de are cele mai multe vizionari de pe Tube…
    Cine nu cunoaste toate melodiile lui Nicu?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger