Cauta

Nae Caranfil a lansat cel mai controversat film al anului

Regizorul Nae Caranfil si-a prezentat cel mai nou film, “Closer to the Moon”, povestea celui mai mare jaf din istoria Bancii Nationale a Romaniei, la New York, in cadrul celei de-a opta editii a festivalului “Making Waves: New Romanian Cinema 2013” .

Closer to the Moon spune povestea celor sase talhari care in 1959 au furat 16 milioane de lei dintr o masina a Bancii Nationale
Filmul regizorului Nae Caranfil a incins spiritele la New York

“Closer to the Moon”, considerat a fi cel mai scump film facut vreodata in Romania ( n.r. a avut un buget de aproximativ 7 milioane de dolari), a fost ales de organizatori sa deschida festivalul. Proiectia a avut loc la celebrul Lincoln Center, in prezenta regizorului, a unuia dintre scenaristi, dar si a actorului Harry Lloyd, unul dintre interpretii rolurilor principale si cunoscut telespectatorilor din Romania din celebrul “Game of Thrones”, fiind urmata de o sesiune de intrebari-raspunsuri cu spectatorii.

Daca la alte evenimente de acest fel, publicul nu prea se inghesuie sa interactioneze cu artistii, la New York, spectatorii s-au grabit sa isi faca impresiile cunoscute. Intai de toate, unii dintre privitori s-au plans ca filmul nu arata suficient de “romanesc” pentru unul ce spune povestea celor sase talhari inarmati, care, in 1959, au furat 1,6 milioane de lei, apoi au fost judecati si condamnati la moarte. Oarecum deranjat de aceasta remarca, Nae Caranfil a simtit nevoia sa se apere, spunand ca nu este nici istoric, nici realizator de documentare, ci, pur si simplu, un povestitor care a inclus in istorisirea lui amintiri si sentimentele legate de viata in perioada comunista. “Nu era asa in comunism”, s-a plans o alta privitoare, care a caracterizat pelicula ca fiind o “prostioara”  vesela “occidentala sau italiana”. Regizorul a fost din nou pe faza si a replicat ca, nici macar in comunism, zilele nu erau toate triste. Oamenii radeau, cantau si isi traiau viata. Dincolo de aceste mici comentarii subiective, “Closer to the Moon”, pelicula care are in rolurile principale actori de calibru de la Hollywood (Harry Lloyd, Vera Farmiga ori Mark Strong), a fost prezentat pe larg in paginile publicatiilor americane si laudat de criticii de specialitate.

Ultimele stiri

  • Angajații de la Casele de Pensii și MIPE protestează marți, nemulțumiți de tăierea veniturilor/„Vrem să tragem un semnal de alarmă”
  • FOTO/Accident grav pe Centura Capitalei. Un șofer a murit
  • Primăria Sectorului 1 și Primăria Capitalei – modele perfecte de cum NU se conduce un oraș
  • Comunicat de presă STRUCTURI ACX SRL
  • Comunicat de presă RETRODOR SRL
  • Comunicat de presă GERARD CAMPER SRL
  • Anunț de presă SALROM SA
  • Caricatura Zilei
  • Parcul Arghezi, o adevărată oază a naturii în sectorul 4
  • Horoscop 8 iulie 2025 – Implinirea ta personală va necesita numeroși pași
  • Exit mobile version