Cauta

Ion Ţiriac a plătit o sumă ameţitoare numai ca să-şi facă un moft. Omul de afaceri a recunoscut că e plăcerea lui

ion tiriac

Ion Ţiriac a plătit o sumă ameţitoare numai ca să-şi facă un moft. Omul de afaceri a recunoscut că e plăcerea lui

Ion Țiriac (82 de ani) a plătit o sumă amețitoare pentru un domeniu exclusivist situat în Namibia, acolo unde își petrece timpul liber. Omul de afaceria cumpărat un domeniu de vânătoare spectaculos de la o familie de elvețieni, plătindu-le acestora nu mai puțin de 5,5 milioane de euro.

Mai mult, Țiriac a investit alte 2 milioane de euro pentru a extinde un lac natural din zonă.

Călătoreşte ca să vâneze

Rezervația naturală se află în Namibia, iar pe teritoriul ei există și o fermă, dar și un resort de lux, cu piscină, opt bungalouri și două vile luxury pentru oaspeți.

În ultima vreme, din când în când, mi-am permis să călătoresc de plăcere. Dar plăcerile mele încep de unde începe pasiunea mea. De exemplu, plăcerea mea de a vâna. Am fost de peste 40 de ori în Africa. Sunt 40 de ani în care am fost în Africa cel puțin o dată pe an.

Chiar si acum. Această pandemie m-a prins în Namibia. Am petrecut acolo o lună, în loc de cele zece zile pe care le plănuisem. Africa pentru mine este o himeră pe care o iau și o întorc pe toate fețele.

Pe de altă parte, după standardele actuale, Jules Verne a fost un pitic care a călătorit pe Pământ în 80 de zile.

Astăzi poți călători în jurul globului în 24 de ore. Nu știm cât de mult ne va încetini această pandemie, dar călătoriile înseamnă libertate. Și astăzi ne bucurăm că ne face plăcere să călătorim practic oriunde”,a spus Ţiriac.

Ţiriac, mentor pentru Simona Halep

Fostul tenismen este mentorul Simonei Halep, dar miliardarul român nu a dat curs invitației la nunta sportivei cu Toni Iuruc, organizată în luna septembrie! Chiar Ilie Năstase l-a dat de gol pe prietenul său.

Ion Țiriac a absentat de la nunta Simonei, care a avut la Constanța, din cauză că se află la vânătoare în Namibia. Aceasta este o țară în sud-vestul Africii, cu capitala la Windhoek.

Ultimele stiri

  • SUA testează o rachetă care poate lovi Moscova în mai puţin de 30 minute
  • TERIFIANT! Germania cere pregătirea pentru război până în 2029
  • Silvestru Șoșoacă, pus sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile
  • Tîlvăr: „Armata va continua să achiziționeze tehnică militară”
  • Alege ce citești
  • Burduja, în pole-position pentru șefia PNL!
  • Fisură în parteneriatul strategic. Nuclearelectrica, la un pas să iasă din proiectul SMR-urilor americane
  • Cum îti poți schimba numele pe cale administrativă?
  • Asistența medicală, noua visterie a inteligenței artificiale? Strategia companiei de 2 trilioane de dolari
  • Cum stau adversarii de la Euro
  • Exit mobile version