Cauta

Firicel din „Las Fierbinți”, condamnat la închisoare! Ce sentință a primit actorul Toma Cuzin

Firicel din „Las Fierbinți”, condamnat la închisoare! Ce sentință a primit actorul Toma Cuzin - Ziarul National

Firicel din „Las Fierbinți”, condamnat la închisoare! Ce sentință a primit actorul Toma Cuzin

Toma Cuzin, actorul care-l interpretează pe Firicel din serialul “Las Fierbinți”, a fost condamnat la 1 an de închisoare cu suspendare. Actorul se pare că a condus fără permis și aflându-se sub influența unor substanțe interzise.

Sentința este cu amânare, nu una executorie, ceea ce înseamnă că va trebui să îndeplinească mai multe condiții pentru a nu ajunge în spatele gratiilor.

Toma Cuzin, condamnat la 1 an de închisoare cu suspendare

„Stabileşte pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea de către inculpatul TOMA CUZIN (…), a infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzute de art. 335 alin. 2 C.pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen. (fapta din data de 30.05.2018).

Constată că nu este necesară aplicarea pedepsei complementare. Stabileşte pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea de către inculpatul Toma Cuzin, a infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzute de art. 335 alin. 2 C.pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen. (fapta din data 20.11.2018). (…)

Stabileşte pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea de către inculpatul Toma Cuzin, a infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzute de art. 336 alin. 2 C.pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen. (fapta din data de 20.11.2018). (…)

Ce condiții trebuie să îndeplinească actorul

Contopeşte cele trei pedepse principale aplicate inculpatului prin prezenta hotărâre şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea (8 luni), la care va adăuga sporul de o treime totalul celorlalte pedepse (1/3 din (6 luni + 6 luni)), în total pedeapsa de 1 an închisoare”, se arată în minuta instanței.

Pentru a nu ajunge în spatele gratiilor, Toma Cuzin va fi nevoit să îndeplinească anumite condiții, printre care se numără comunicarea schimbării locului de muncă sau a oricărei plecări care depășește durata de 5 zile. Actorul va trebui de asemenea să achite și plata cheltuielilor judiciare, suma ridicându-se la 1.200 de lei.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • George Simion lansează „Opoziție Totală”: AUR cere alegeri anticipate și război total cu Guvernul Bolojan
  • Declarația lui Ilie Bolojan care pune pe jar sistemul sanitar
  • Avionul de vânătoare european, proiect eșuat?
  • Criptomonedele și-au găsit un loc în strategia anti-elitistă a noii drepte americane
  • MINCIUNILE ies la suprafață. Ministerul Mediului REPARĂ ABIA ACUM rezerva de apă din zona Paltinu
  • De ce Ford se retrage din sectorul mașinilor full electrice
  • Australia a ignorat prea mult timp amenințarea islamistă
  • Chiar ne pregătim de război cu Rusia?
  • Florentino Perez nu-i iartă pe arbitri nici de Crăciun
  • Exit mobile version