AcasăMONDENFinala ROMÂNII AU TALENT. Cine este Darius Mabda, marele câștigător al sezonului...

Finala ROMÂNII AU TALENT. Cine este Darius Mabda, marele câștigător al sezonului 12. Dansul care i-a adus 120.000 de euro – VIDEO

darius mabdaFinala ROMÂNII AU TALENT. Cine este Darius Mabda, marele câștigător al sezonului 12. Dansul care i-a adus 120.000 de euro - VIDEO

Sezonul 12 al emisiunii Românii au talent a ajuns la final. Marea finală de vineri seară și-a desemnat marele câștigător. Darius Mabda i-a convins pe telespectatori că el este cel care merită să plece acasă cu premiul de 120.000 de euro.

Tot Darius Mabda a câștigat și premiul de originalitate în valoare de 10.000 de euro. Băiatul a ales să danseze pe melodia “In Your Room”, a trupei Depeche Mode.

Darius Mabda a avut un număr de excepție

Pe podiumul de la „Românii au talent” s-a mai aflat și Emanuel Ion, care s-a clasat pe locul al doilea. Cea de-a treia finalistă a fost Martina Meola, fetița de 9 ani care cântă dumnezeiește la pian.

Mama lui Darius le-a mulțumit, tuturor, pentru susținere. „Cuvintele sunt prea puține pentru a ne exprima recunoștința și mulțumirea pentru susținerea și voturile pe care ni le-ați acordat!Vă pupăm și îmbrățișăm cu drag pe toți!”, a scris femeia, emoționată, pe Facebook.

Darius Mabda, Ana-Maria Mircea, Emanuel Ion, Aurel Niamțu, Bianca Ciocîrlan, X-treme Brothers, Martina Meola, Raisa Radu, Gabriela Dincă, Zametheea și Alex Dowis au fost finaliștii acestui sezon.

A primit Golden Buzz de la Mihai Bobonete

Darius Mabda, în vârstă de 13 ani, este din Oradea și a reușit să cucerească juriul și publicul de la „Românii au talent”, în ediția de vineri seara, 11 martie. Mihai Bobonete i-a dat Golden Buzz și l-a trimis direct în semifinale, după un dans contemporan perfect, executat după propria coregrafie.

Darius a început să danseze din joacă. Încerca să imite diverse dansuri de la televizor sau de pe internet și le-a cerut părinților să-l ducă la o școală. În București a participat la diverse workshopuri de dans. A făcut cursuri și cu Oana Ioniță. Mama lui este secretară la o firmă de construcții, iar tatăl este pensionar.

De asemenea, Darius a participat la diverse competiții de dans, în țară și în străinătate. La Freedom Dance Festival din Ungaria a luat locul 1, la Bucharest Dance Festival pe categoria lui de vârstă – tot locul 1.

author avatar
Andreea Vlad
585 afisari

1 COMENTARIU

  1. Ca o parere personala nu am vazut pentru ce a primit ” premiul de originalitate ” ! Cred ca acest premiu ar fi fost mai nimerit pentru cehul Alex Dowis !

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger