Mall-uri, primarii, piete si petreceri private… Multi cantareti n-au avut niciodata fani care sa stea la coada pentru bilete. Daca Andreea Balan, Corina Bud, Anda Adam sau Alex Velea ar „taia” tichete la intrare, ar canta cu sala goala? Aceasta intrebare starneste valuri printre artistii cu experienta.
Grigore Lese a criticat recent industria muzicala din Romania. Solistul nu este singurul care contesta moda concertelor cu intrare libera. Cei mai tineri, insa, s-au adaptat rapid noului curent. La fel si impresarii lor.
„Oamenii inca nu sunt obisnuiti cu sistemul de a plati bilet pentru a vedea un artist preferat”, ne-a declarat Florin Nedelcu, impresarul Andreei Balan si al Annei Lesko. El ii respecta pe Stefan Banica Jr. si Horia Brenciu, care sustin multe concerte cu bilete. „Au in spate ani de zile de munca asidua, un show foarte bine pus la punct si o notorietate care le asigura oricand sala plina de spectatori”, ne-a explicat Florin Nedelcu.
E criza!
Impresarii lui Smiley isi amintesc ca cel mai recent concert de amploare al cantaretului a fost acum trei ani. „E prea complicat sa dresezi un public care de ani de zile s-a invatat sa nu plateasca bilet”, ne-a spus Alexandru Gheorghe, impresar la HaHaHa Production. Cat despre artisti ca Stefan Banica Jr. si Horia Brenciu, el crede ca se folosesc de o strategie.
„Ei au alt public decat al nostru. Noi le scoatem greu bani din buzunar tinerilor. E criza! Oricum, nu merita sa organizezi concerte cu bilete pentru ca platesti o gramada de impozite”, ne-a spus Alexandru, care isi apara publicul, ca-n versurile „N-am bani de bilet, ooo!”.
Liderul trupei Vunk nu crede ca Brenciu sau Banica Jr. sunt mai cu mot. „Toata lumea canta si fara bilet! La petreceri, la Revelion! De un an incoace, noi am avut multe concerte in cluburi, cu bilet. Asa poti verifica intr-adevar cati oameni te plac”, a declarat Cornel Ilie pentru „National”. Exista si avantaje cand vine vorba de cantatul prin mall-uri. De Valentine’s Day, Corina Bud a avut o cadere de calciu pe scena si a fost nevoita sa-si abandoneze spectatorii dupa prima piesa. Acestia nu s-au suparat prea tare, caci astfel si-au putut continua cumparaturile in liniste. Si-asa, multi dintre ei poate ca nici nu erau prea incantati de spectacol…