AcasăMONDENDoliu în muzica populară! Un mare artist a murit. Suferea de Covid-19

Doliu în muzica populară! Un mare artist a murit. Suferea de Covid-19

nicolae sabauDoliu în muzica populară! Un mare artist a murit. Suferea de Covid-19 / foto: TVR

Lumea artistică din România este în doliu chiar la sfârșit de an. Un mare artist a încetat din viaţă din cauza temutului coronavirus. Este vorba despre artistul de muzică populară Nicolae Sabău, care a încetat din viață la vârsta de 91 de ani.

Cunoscutul interpret de muzică populară era internat la Spitalul Suport TBC din Baia Mare, fiind infectat cu noul coronavirus, relatează Agerpres. Nicolae Sabău și-a dat ultima suflare în noaptea de marţi spre miercuri.

Anunţul a fost făcut de apropiaţi ai familiei pe pagina de socializare.

Nicolae Sabău s-a născut pe 7 decembrie 1929, în comuna Cicârlău, județul Maramureș. A fost înconjurat de muzică de mic. „Măicuța mea a fost o femeie frumoasă cu un glas care ar stârni admirația multora. Cântecele ei o însoțeau la lucrul câmpului, în casă și ogradă sau în vie, la bucurii, dar mai ales la necazuri”, mărturisea artistul.

Juristul care iubea folclorul

Nicolae Sabău a realizat primele înregistrări cu Orchestra Filarmonicii de Stat din Cluj în 1957, iar un an mai târziu, la Radio București, cu Orchestra Radioteleviziunii Române, dirijată de Victor Predescu.

În anul 1959 ia ființă Ansamblul de cântece și dansuri al Sfatului Popular al Regiunii Baia Mare, care îl promovează pe interpret în spectacolul „Baia Mare în cântec și joc” alături de celebrul Felician Fărcașu.

Nicolae Sabău a absolvit Facultatea de Ştiinţe Juridice din Cluj şi are peste 200 de cântece culese şi publicate în 1981 în volumul „Din repertoriul cântăreţului maramureşean Nicolae Sabău”.

Casa artistului din comuna Cicârlău a fost transformată în muzeu al artei şi cântecului popular, iar acesta a lăsat-o moştenire comunităţii pentru a promova ideea artei autentice. Nicolae Sabău a fost şi primar în perioada 2004 – 2008.

author avatar
Andreea Vlad