Cauta

Daniela Gyorfi a transformat camera mamei ei in altar: “De fiecare data cand vine acasa, plange”

Desi multi o judeca pentru faptul ca nu mai poarta doliu, se pare ca Daniela Gyorfi nu a reusit nici acum sa isi revina dupa cumplita veste a mortii mamei ei. Si pentru ca vrea sa pastreze vie amintirea celei care i-a dat viata, cantareata a transformat camera acesteia in altar.

La doua luni de la moartea mamei sale, Daniela Gyorfi nu a modificat nimic in camera in care a locuit cea care i-a fost alaturi din prima clipa de viata si petrece ore intregi printre lucrurile ei.

Cantareata face tot posibilul sa treaca peste drama suferita, dar, daca in fata publicului pare puternica, atunci cand ajunge acasa isi stapaneste cu greu lacrimile. Daniela nu are inca puterea sa renunte la lucrurile mamei ei, de aceea a pastrat neschimbata camera in care aceasta a stat, si petrece foarte mult timp printre lucrurile ei.

„Daniela este o fire sensibila, iar relatia dintre ea si mama ei a fost una foarte speciala. Eu o sustin cum pot mai bine, incerc sa o ajut sa treaca peste aceasta drama, insa in fiecare seara cand ajungem acasa si vede camera in care a locuit mamai ei incepe sa planga. Ii este greu sa accepte ideea ca nu mai este, tocmai din aceasta cauza nu vrea sa schimbe nimic in acea camera. Toate sunt la locul lor exact asa cum le-a lasat mama. Vrea sa pastreze vie amintirea ei, insa departe de ochii lumii”, a declarat George Tal, iubitul Danielei Gyorfi, citat de spynews.ro.

Ultimele stiri

  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Exit mobile version