Cauta

Cum a fost părăsită Irina Tănase de Liviu Dragnea, după 8 ani de relație / „A fost cel mai dureros moment de până acum”

Liviu Dragnea

Cum a fost părăsită Irina Tănase de Liviu Dragnea, după 8 ani de relație / „A fost cel mai dureros moment de până acum”

Irina Tănase a vorbit despre despărțirea de Liviu Dragnea și i-a transmis un mesaj fostului lider PSD. Tânăra a povestit cum s-a produs ruptura dintre ei, una bruscă după cum spune chiar ea.

Fostul lider PSD ar fi părăsit-o pe Irina prin intermediul unui SMS, apoi ar fi blocat-o fără să-i dea dreptul la replică.

„Despărțirea de Liviu este cel mai dureros moment pe care l-am trăit până acum. Ne leagă o poveste de 8 ani, în care i-am fost fidelă, l-am sprijinit necondiționat și n-au existat fapte de care să mă rușinez. La vârsta mea, 29 de ani, n-am puterea să lupt singură împotriva unor neadevăruri. Am sentimentul amar că nu mă pot apăra, atâta vreme cât Liviu nu este dispus să mă asculte. Despărțirea dintre noi a fost bruscă. Mi-a trimis, într-o noapte, un SMS care conținea conversațiile pe care le-ați publicat și ulterior nu l-am mai putut contacta. Pesemne că m-a blocat”, a spus Irina Tănase, potrivit Cancan.

Irina Tănase, mesaj pentru Liviu Dragnea

Tânăra susține că Liviu Dragnea este singurul bărbat pe care l-a iubit în ultimii ani și speră că acesta îi va asculta versiunea ei de poveste.

„Mă doare că n-a avut încredere în mine și a hotărât să încheiem această poveste fără să-i pot dovedi că se înșală. Îl înțeleg însă. Este o persoană rănită, care a abandonat considerațiile raționale. Fiecare dintre noi poate trece printr-un asemenea moment. Când ne construim în minte anumite scenarii, când le alimentăm, ne e dificil să mai facem apel la logică.

Am însă răbdare și speranța că, într-o zi, mă va asculta și va înțelege că i-am fost credincioasă. Poate doar naivitatea mea m-a adus în fața acestei situații. Am crezut că persoanele apropiate, prietenii noștri comuni ne sunt alături și că nu sunt capabili de intrigi. Liviu este singurul bărbat pe care îl iubesc. Este singurul pe care l-am iubit în ultimii 8 ani. Nimeni nu a mai avut loc în sufletul meu și, dincolo de orgolii, cred că și el înțelege. Sufăr și bănuiesc faptul că și el este rănit. Nu poți să fii legat de o altă persoană vreme de 8 ani și să nu mai existe nici urmă de atașament”, a mai spus Irina Tănase.

Ultimele stiri

  • Inexplicabil: Bărbatul care l-a rănit pe premierul slovac Robert Fico spune că nu a vrut să-l ucidă
  • Nicolae Ceaușescu a fugit zilele trecute din cimitirul de la Moscova
  • Alege ce citești
  • Războiul clanurilor/Interlopii dau mare tun în „5”!
  • Legea achizițiilor publice, impusă de Bruxelles, dedicație pentru multinaționale
  • Basel III Endgame. Cotitul drum al reformelor bancare
  • Revoltă în UE împotriva Ucrainei. Agricultorii, deciși s-o schimbe pe Ursula
  • Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României a premiat excelența olimpicilor preșcolari
  • Italia poate trimite 6 echipe în Champions League
  • Cartonaș roz! Cum sună noua regulă în fotbal
  • Exit mobile version