AcasăCORONAVIRUSCovidul ca marketing

Covidul ca marketing

În loc să avem respect față de boala asta care ne curăță pe capete, noi ne batem joc de ea. Nu ținem cont că niște savanți s-or fi chinuit ani de zile să scoată virusul care ne scurtează viața și apoi să-l scape în lume. Așa cred eu că s-a întâmplat. Nu vrem să avem pic de stimă pentru lilieci sau pangolini, lighioanele care sunt bănuite și ele de facerea virusului. Și pe asta o cred. Cred orice, inclusiv că valul de Covid are două cocoașe, uger și chiar și pene. Cine sunt eu să nu-l cred pe Tătaru, care, mângâind Covidul pe cârcă, i-a descoperit gâlmele?

Cred însă că făcătura asta e mai blândă decât se spune. O scarpini puțin între urechi sau pe ceafă, gata, se înmoaie și își face culcuș în palma ta. Zic că e mai domoală decât e prezentată pentru că și Iohannis a vorbit frumos de ea. Nu i-a zis de mamă și de sfinți, ci doar că e mai bleagă decât guturaiul.

Plâng de râs

Am crezut, inițial, că e marketing pentru răceli și pentru bomboane de dureri în gât. Apoi, că e marketing de partid, pentru că partidul ăla trebuia să ne arate cum își umflă mușchii. Am mai crezut și că e marketing pentru spitale, că tot nu aveau de niciunele. Când a început să moară lumea, am avut un moment de cumpănă. Era din cauza spitalelor care nu aveau decât tifon sau din cauza unui marketing defectuos făcut directorilor? V-am spus, cred orice.

Mai târziu, dacă tot își purta caii în buiestru, Covidul a fost luat drept model de marketing. PNL a crescut ajutat de Covid. Iohannis făcea reclamă la spălatul pe mâini și la statul deoparte tot mulțumită Covidului. Ziarele și televiziunile îl scărpinau sub burtă, făcând campanie Guvernului. Tot un fel de marketing, dar mai grețos și mai fără perdea. Marketingul Covid ne-a încălecat. Cumpărăm televizoare cu știri despre Covid gata făcute. La ele vedem vedete Covid, care se strofoacă să ne convingă că neamul Covid e periculos. N-a murit niciuna. Covidul este făcut doar cât să te scoată în evidență când uită lumea de tine. De când n-ai mai apărut la televizor? Ia de colea niște Covid și bagă-te în seamă. Tu de când nu ai mai cântat? Toarnă-ți niște Covid pe gât și fă-te bine în trei zile. Covidul, ca marketing, duduie. Avem Covid de weekend, pentru știrile de seară, pentru Esca, Pestrițu, Pavel și Gabriela Cristea. I-auzi cum le zice Găbiță: „Pandemia asta ne-a schimbat hotarele spirituale. Ne-a dus de la agonie la extaz, ca să ne arunce iar în ghearele abisului” Bă, frumos, chiar dacă bate câmpii. Îmi pun morala pe figură. Poartă mască. O port și plâng. De râs. De atâta marketing.

author avatar
Valentin Boeru
902 afisari
Zenville

Ultimele știri

Bucureştiul se închide din nou în weekend pentru maşini. Se deschide pentru pietoni. Zonele cu restricţii de trafic

Şoferii care ar dori să iasă cu maşina prin Bucureşti, în weekend, trebuie să ştie că Poliţia Rutieră a stabilit câteva restricţii. În Capitală,...

Gestul banal, dar extrem de periculos pe care îl fac şoferii la volan, îi poate descrie pe aceştia ca fiind psihopați, narcisiști sau machiavelici

Psihologii au finalizat un studiu efectuat asupra şoferilor care au fel de fel de îndeletniciri la volan, altele decât doar să conducă maşina.Oamenii de...
proger