Cauta

Ce-si doreste sa primeasca de la Mos Craciun chef Catalin Scarlatescu!

Unul dintre cei trei chefi-jurati ai concursului culinar difuzat la ProTV e gata pentru surprizele ce vin odata cu Sarbatorile. Cum asa? Catalin Scarlatescu spune ca inca nu stie unde il vor gasi nici Craciunul si nici Anul Nou, dat fiind ca, prin natura meseriei sale, e greu sa-si faca planuri.

„Daca noi, bucatarii, am fi in vacanta, restul lumii ce ar avea pe masa?”, a punctat, lamuritor, Scarlatescu. Cand e vorba de bunatatile pe care le va avea pe masa, de Craciun, juratul „Masterchef” inca nu stie exact daca va fi el cel care va pregati meniul, sau altcineva, insa e cel mai probabil nu vor lipsi preparatele traditionale, specifice acestei perioade a Sarbatorilor.

Si daca va intrebati ce isi doreste Catalin Scarlatescu, la cei 32 de ani ai sai, sa primeasca de la Mos Craciun, aflati ca juratul Masterchef nu e deloc pretentios. N-ar alege ceva concret, ci „suficienta energie” ca sa poata sa-si duca la indeplinire proiectele.

Ca noi toti, si Catalin are amintiri despre Craciunul copilariei. Povesteste ca bunica lui era cea care se ingrijea sa ii implineasca absolut toate dorintele, dar si ca pe vremea cand el era doar un pusti primea multe cadouri, insa nici pe departe atat de sofisticate precum sunt cele din prezent. Portocalele erau la mare pret, pentru ca se intampla destul de rar sa apara in sacul Mosului. In schimb, copiii primeau covrigi si mere.

Ultimele stiri

  • Va supraviețui ayatollahul Khamenei?
  • Agricultorii români îi dau peste nas Ursulei. ”Nu mâncăm armament, ci hrană produsă de fermieri”
  • Trump îl va înlătura pe șeful celei mai puternice bănci centrale din lume?
  • Pericolele triumfalismului în Orientul Mijlociu
  • Poza care i-ar putea grăbi plecarea lui Garnacho!
  • Republica Islamică nu va da înapoi
  • Boala devine un lux. Concediile medicale, taxate cu 20%
  • Riscă ani grei de închisoare după ce a semnat cu CSKA Moscova
  • Tranca-fleanca, mere acre…
  • FACIAS a obținut o victorie majoră pentru toți tinerii români: ÎCCJ obligă Guvernul să pună în aplicare Legea Tinerilor, ignorată timp de 20 de ani
  • Exit mobile version