Celebra casă din „Home Alone” („Singur acasă”) din 1990 și-a găsit cumpărător.
În mai, proprietatea din Illinois – care are cinci dormitoare și șase băi – a fost scoasă la vânzare pentru 5,25 milioane de dolari la începutul acestui an.
Au ajuns la o înţelegere
Pe site-ul Coldwell Banker Realty, unde este listată casa, în dreptul anunțului scrie „vânzare în curs”, ceea ce înseamnă că vânzătorul a acceptat o ofertă pentru proprietate.
Casa, care are 836 de metri pătrați, a fost construită în 1921 și dispune de patru șeminee, două spălătorii, două jacuzzi, un bar, spațiu de recreere, sală de sport, un cinema privat și un teren de sport acoperit.
Exteriorul conacului a fost folosit ca locuință a familiei McCallister atât în „Singur acasă”, cât și în continuarea din 1992, „Singur acasă 2: Pierdut în New York”.
În 2021, ca parte a unei reclame promoționale pentru reboot-ul Disney al filmului „Singur acasă”, conacul din Home Alone ” a fost pus la închiriat pe Airbnb pentru o singură noapte, pentru 25 de dolari.
„Singur Acasă”, un succes la nivel mondial
„Home Alone” a avut un succes istoric la box office, cu încasări globale de 476,7 milioane de dolari în 1990, devenind al doilea cel mai profitabil film din acel an.
A dat naștere la cinci filme, dar Macaulay Culkin a apărut doar în primele două. Pentru filmul „Home Alone 4” din 2002, rolul lui Kevin McCallister i-a revenit lui Mike Weinberg.