Cauta

Anca Pandrea, aproape de moarte, pe patul de spital: “Mi-au spus că era să mă piardă”

Anca Pandrea, aproape de moarte, pe patul de spital: “Mi-au spus că era să mă piardă” - Ziarul National

Anca Pandrea, aproape de moarte, pe patul de spital: "Mi-au spus că era să mă piardă"

Anca Pandrea (76 de ani), văduva lui Iurie Darie, a ajuns la spital, unde a primit îngrijiri medicale. Actrița a făcut primele declarații despre starea sa de sănătate.

Actrița a povestit că nu mai iese din casă decât dimineață. Acesteia i se face rău din cauza căldurii și preferă să rămână în casă, acolo unde are aer condiționat.

La un pas de tragedie, la spital

Ancăi Pandrea i se face rău din cauza căldurii și preferă să rămână în casă, acolo unde are aer condiționat.

Iar mi-a fost rău, mi s-a ridicat tensiunea, n-am vrut să merg nicăieri. Până la urmă am ajuns la spital. Mi-au pus perfuzie, au fost drăguți medicii de la Urgență.

Am mers cu salvarea și am stat câteva ore, de la 16.00 până pe la ora 20.30. La un moment dat am transpirat, vedeam doar culori și nu mai reacționăm și mi-au spus că era să mă piardă.

Am venit apoi acasă și o prietenă mi-a făcut orez cu morcov și piept de pui. Ușor, ușor mi-am revenit. Mai am o vânătaie urâtă aici pe mână (de la injecțiile făcute la spiotal, n.r.), restul s-au retras. Victor Ila și soția lui mă mai ajută”, a mai povestit actrița pentru Click.

Nu are bani de analize

Actrița are o cutie plină cu medicamente, pentru că starea sa de sănătate nu este cea mai bună. Femeia a mai spus că ar trebui să se întoarcă la medic, pentru a face o analiză mai complicată, o endoscopie.

Din păcate, însă, deocamdată nu are bani suficienți pentru asta, așadar e nevoită să aștepte un ajutor.

Anca Pandrea și Iurie Darie au format un cuplu mai bine de 25 de ani.

Ultimele stiri

  • Trenurile spre Aeroportul Otopeni, blocate în câmp: peste 100 de pasageri riscă să piardă zborurile
  • Alege ce citești
  • Încurcăturile politicilor climatice. Ce vrea America de la Uniunea Europeană
  • Trădare sau incompetență? Statul român își EXECUTĂ propria fabrică de avioane
  • Cartel Alfa spulberă Guvernul Bolojan. ”Sacrificați cetățenii și protejați companiile și sponsorii de partid”
  • Și Cristiano se face “patron”. L-a costat 65 de milioane
  • Gardienii euro lasă rata dobânzilor neschimbată, dar următoarea mișcare ar putea fi o creștere
  • UPDATE Moțiunea simplă împotriva ministrului Mediului, adoptată de Senat/PSD a votat alături de AUR
  • Vine bula inteligenței artificiale? Temeri pe Wall Street
  • Fiorentina, la “adăpost” sub protecția poliției!
  • Exit mobile version