AcasăMONDENAna Morodan, din nou în fața polițiștilor. Joi apar rezultatele toxicologice

Ana Morodan, din nou în fața polițiștilor. Joi apar rezultatele toxicologice

ana morodanAna Morodan, confesiuni în lacrimi. Primul interviu după incidentul cu poliția

Ana Morodan urmează să ajungă, joi, la secția de poliție din Voluntari pentru a da cu subsemnatul pentru măsura controlului judiciar.

„Deși controlul judiciar este cea mai blândă măsură preventivă, este o măsură preventivă restrictivă de libertăți.

Ana Morodan se află sub control judiciar

Se impune obligația de a se prezenta la orice chemare la organul de urmărire penală, de a se prezenta la organul desemnat cu supravegherea, respectiv poliția, așa cum a fost stabilit în program, și să anunțe imediat cum își schimbă domiciliul organul care se ocupă de supraveghere.

Există și obligații care se dispun facultativ. Nu știm dacă în această cauză au fost sau nu dispuse (astfel de obligații – n.r.). În cel mai raău caz riscă să-i fie schimbată măsura controlului judiciar cu arestul la domiciliu sau chiar arestul preventiv”, a explicat, pentru Realitatea PLUS, avocatul Alexandru Turiga.

În același timp, sunt emoții mari pentru vedeta TV deoarece din moment în moment ar putea să apară rezultatele toxicologice.

Ana Morodan, supranumită Contesa digitală, se află sub control judiciar pentru 60 de zile. Influencerul a fost reținut, săptămâna trecută, în zona de Nord a Capitalei, când a fost prins conducând cu permisul suspendat. De asemenea, ar fi consumat băuturi alcoolice și substanțe interzise.

author avatar
Andreea Vlad
423 afisari

5 COMENTARII

  1. Ce mai faceti doamna contesa??? Kraaaaa Kraaaaa incerc sa cant dar nu prea iese melodia

  2. Creatie a mafiei mediatice menita sa tina prostimea beneficiara de ajutoare,vouchere si carduri de tot felul ocupata.Asta e nivelul poporului rroman.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger