Mary Austin, fosta iubita a regretatului Freddie Mercury si femeia care a mostenit intreaga avere artistului, a hotarat sa rupa tacerea. Cel putin partial.
Intr-un interviu acordat recent, Mary a tinut sa infirme zvonurile potrivit carora cenusa liderului trupei Queen a fost risipita sau depozitata in cimitirul Kensal Green, din vestul Londrei. “Freddie nu e acolo”, a declarat Mary pentru ziarul britanic Daily Mail, intr-o incercare disperata de a-i face pe fanii lui Freddie sa nu mai ia cu asalt cimitirul.
Femeia, careia artistul i-a lasat intrega lui avere (mai exact 9 milioane de lire sterline, plus locuinta in valoare de 20 de milioane de lire sterline pe care o avea la Londra), a acceptat sa dezvaluie cate ceva despre ce s-a intamplat cu cenusa lui Mercury, dupa ce acesta a fost incinerat in noiembrie 1991. “I-am tinut urna in dormitor timp de doi ani, apoi am pus la cale o operatiune secreta de scoatere a acesteia din casa”, a povestit Mary.
“N-am vrut sa suspecteze nimeni ce fac. Am spus ca merg la un tratament cosmetic. Intr-o dimineata m-am furisat din casa avand urna asupra mea. Trebuia sa fie o zi obisnuita pentru ca nu doream ca angajatii sa suspecteze ceva. Stiti cum e, angajatii barfesc. Nu se pot abtine”, a adaugat Mary Austin. “Nimeni nu o sa stie unde sunt ramasitele lui Freddie pentru ca aceasta a fost dorinta lui”, a adaugat femeia, explicand ca artistul a vrut ca locul in care se odihneste sa ramana un mister. “Nu voia ca mormantul sa ii fie profanat ori deranjat”, a explicat Mary Austin.