AcasăJUSTIȚIEULTIMA ORĂ: Victor Ponta, condamnat! Sentința este definitivă!

ULTIMA ORĂ: Victor Ponta, condamnat! Sentința este definitivă!

victor ponta

Lovitură cruntă pentru Victor Ponta! Fostul premier al României a pierdut definitiv procesul cu Ministerul Educației privind verdictul de plagiat dat de Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU). Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție este definitivă și irevocabilă.

Așadar, după 8 ani de scandal, liderul Pro România a rămas fără titlul de doctor, dar s-a ales cu cel de „plagiator”. „Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Ponta Victor Viorel, împotriva Sentinţei civile nr. 363 din 07 februarie 2017, a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Definitivă”, se arată în minuta instanţei.

Patru ani a durat acest protest, până când ÎCCJ a hotărât că că ar fi vorba de plagiat și a respins cererea lui Victor Ponta. Ministrul Educației, Monica Anisie a conformat de asemenea acest verdict, după cum transmite Edupedu. „În sfârșit, se face dreptate! Sper ca această decizie să fie un mesaj clar pentru cei care au vrut să plagieze: acest lucru se pedepsește. Să fie descurajați”, a spus Ministrul Educației.

Îndrumătorul lui științific a fost Adrian Năstase

Scandalul de plagiat a început în 2012 când au apărut primele informații conform cărora o bună parte din teza de doctorat în drept a lui Victor Ponta ar fi fost copiată. Mai exact, era vorba de 115 pagini din aproape 300 care ar fi fost copiate cuvânt cu cuvânt fără a fi scrise referințele exacte. Amintim că, îndrumătorul științific al lui Victor Ponta pentru teza sa de doctorat a fost Adrian Năstase, care în 2003, când Ponta a susținut teza, era premier și președinte PSD, potrivit hotnews.ro.

Victor Ponta a deschis două procese în instanță

Pe 1 august 2016, ministrul Educaţiei la acea vreme, Mircea Dumitru, a semnat ordinul de retragere a titlului ştiinţific de doctor în drept în cazul lui Victor Ponta. „Se retrage titlul ştiinţific de doctor în domeniul drept acordat domnului Ponta V. Victor Viorel de către Universitatea din Bucureşti, conferit prin Ordinul ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului nr. 5.663 din 15.12.2003”, se arăta în ordinul emis de Mircea Dumitru. Ordinul ministrului Educaţiei a venit ca urmare a deciziei luate de CNATDCU în data de 27 iulie 2016, prin care s-a confirmat că Victor Ponta a plagiat în teza de doctorat.

author avatar
Andreea Vlad
1.405 afisari

8 COMENTARII

  1. Dom’ Capitan, v-a luat astia titlul de Dottore ?
    Macar gradul sa vi-l lase !

  2. Se se la vi e secla vi. Dotore exdotore Luluta Dotore cu plagiat trecut cu vederea.
    Una e sa ai pile in Serbia si cu totu alta sa ai pile in Franta.

  3. @ Cum ați comenta despre faptul că plagiatul lui Victor Ponta a fost judecat într-o instanță nespecializată, așa cum s-a constatat și despre unele din dosarele economice de corupție ,judecate și declarate neconstituționale deciziile instanțelor la CCR cu motivarea judecării spețelor la complete de judecată nespecializate, ?

  4. E clar e LABA liberala la mijloc, ia invartit Johannis pe Judecatori, ceva gen Basescu, sa-l scoata pe Plagiatus din joc.

  5. Carierea lu Plagiatus a cam luat sfasit

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger