AcasăJUSTIȚIES-a aflat decizia instanței în cazul cererii DNA pe numele Elenei Udrea!...

S-a aflat decizia instanței în cazul cererii DNA pe numele Elenei Udrea! – VIDEO

Udrea, în așteptarea deciziei CAB: M-am întors de bunăvoie din Costa Rica. Vreau să pot să îmi cresc copilul în libertate - VIDEO

Elena Udrea a ajuns, vineri, la Curtea de Apel București (CAB), unde se analizează solicitarea DNA-ului privind plasarea sub control judiciar a fostei șefe de la Ministerul Dezvoltării și Turismului, după recenta decizie luată pe fond în dosarul privind finanțarea campaniei din contextul prezidențialelor din 2009. Totul, pentru a se evita o eventuală plecare din țară a acesteia.

UPDATE: Cererea DNA-ului privind plasarea Elenei Udrea sub control judiciar a fost respinsă de Curtea de Apel București, ceea ce presupune că, dacă vrea, aceasta poate părăsi țara, neavând o interdicție în acest sens.


Eu m-am întors de bunăvoie din Costa Rica și nu cred că se pune problema ca, în acest moment, să fie vreun risc ca eu să plec undeva câtă vreme mi-am asumat să vin să trăiesc în România”, a declarat Udrea, până să intre în clădirea CAB.

Udrea: Acum am responsabilitatea unui copil

Totodată, aceasta a anunțat că va contesta condamnarea primită în acest dosar, fiind de părere că nu se va menține decizia dată în primă instanță, respectiv pedeapsa de 8 ani de închisoare.

”Cred că nicio instanță nu poate să mențină decizia de la fond. (…) Este dreptul meu să cred asta și să contest cu apel decizia care s-a dat și asta voi face. (…) Sunt un om liber, am un copil, vreau să pot să îmi cresc copilul în libertate. (…) Eu acum nu mai sunt singură ca acum – nu știu – 5 ani când mă puteam lupta ca un haiduc. Acum am responsabilitatea unui copil, mă lupt și pentru el, nu doar pentru mine”, a susținut Udrea, cu trimitere la fetița sa, în vârstă de doi ani.

Cât privește blestemul căruia i-a dat glas după aflarea deciziei pe fond, pronunțate marți, de CAB, Udrea a comentat: ”Domne, suntem la justiție, nu suntem la biserică (…) evident sunt emoțiile cuiva care crede în Dumnezeu”.

293 afisari

3 COMENTARII

  1. Aia au auzit de judecata in spiritul legii?
    Da ei banii pt interventiile statului roman si Interpol in Costa Rica?
    Sa speram ca nu o sa plece ca pleaca si instanta.

  2. Udrea ca si Basescu mint precum respira, cand fuaru, jubilau, acum plang, ea se vrea gravida, el Petrov, monument

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger