Clotilde Armand a fost validată definitiv primar al Sectorului 1 și poate depune jurământul astfel încât să își preia mandatul.
Tribunalul București a respins apelurile formulate împotriva sa.
Marți, magistrații de la Tribunalul București au validat mandatul de primar al Sectorului 1 al Capitalei obţinut de Clotilde Armand la alegerile locale din septembrie.
Clotilde Armand obţinuse o decizie asemănătoare şi pe 15 octombrie la Judecătoria Sectorului 1, însă hotărârea instanţei a fost contestată de 125 de persoane, printre care se află şi primarul în funcţie care a pierdut alegerile, Daniel Tudorache.
Minuta Tribunalului București
„Respinge o parte a apelurilor formulate de o serie de apelanți ca lipsite de interes. Respinge apelurile declate de Daniel Tudorache si Tudor Helmut Costea ca nefondate”, se arată în minuta Tribunalului.
Luni, Tribunalul Bucureşti a luat în dezbatere cele 125 de apeluri, după care a amânat pronunţarea unei decizii pentru marţi, iar în final le-a respins pe toate, fiind validat definitiv mandatul de primar obţinut de Clotilde Armand.
Conform datelor AEP, la Sectorul 1, Clotilde Armand, candidatul susţinut de PNL şi Alianţa USR PLUS, a câştigat cu 40,94% dintre opţiuni, respectiv un număr de 36.455 de voturi. Daniel Tudorache, candidatul PSD, a întrunit 39,81%, reprezentând 35.451 voturi.
Daniel Tudorache a contestat acest rezultat şi a depus o plângere penală la Secţia specială de anchetare a magistraţilor, după ce posturile de televiziune au difuzat imagini cu mai multe persoane care intră în sediul Biroul Electoral al Sectorului 1, unde erau depozitaţi saci cu voturi.
Reacția noului primar al Sectorului 1, Clotilde Armand
„După o lună de zile de la alegerile locale câștigate democratic de mine prin votul cetățenilor din Sectorul 1, Tribunalul București a respins astăzi toate cele 125 de contestații depuse de: fostul primar PSD, actuali consilieri PSD, de rudele acestora și de angajați ai Primăriei Sector 1. Astfel, alegerea mea în fruntea Primăriei Sector 1 a fost validată definitiv.
Acum, fostul primar trebuie să ofere niște explicații procurorilor pentru jaful din banii publici din ultimii patru ani. Să fie foarte clar, fiecare funcționar și angajat al primăriei care a girat tunurile PSD în toți acești ani o să plătească în fața Justiției. Lucrurile nu vor rămâne așa. Avem de reconstruit și de devoltat un sector. Fără hoție și fără birocrație.
Stimați cetățeni ai Sectorului 1, de astăzi sunt primărița Dvs. Începem treaba!”, este mesajul transmis de Clotilde Aramand.