Cauta

Tăriceanu, trimis în judecată în dosarul în care DNA-ul îl acuză de luare de mită

Tăriceanu, trimis în judecată în dosarul în care DNA-ul îl acuză de luare de mită - Ziarul National

Tăriceanu, trimis în judecată. DNA-ul îl acuză de luare de mită (foto: facebook)

Dosarul în care fostul premier Călin Popescu Tăriceanu este acuzat de luare de mită a fost trimis în instanță de către procurorii anticorupție. Cauza va ajunge pe masa judecătorilor de la Înalta Curte.

Anunțul a fost făcut miercuri, prin intermediul unui comunicat, din care reies detalii cu privire la conținutul rechizitoriului din dosarul fostului șef al Guvernului.

Iată ce precizează DNA-ul:

”În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:

În calitatea menționată, inculpatul Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton ar fi pretins (în cursul anului 2007) și ar fi primit (în cursul anului 2008), în mod indirect, de la reprezentanții unei companii austriece, foloase materiale în valoare de 800.000 USD, constând în plata unor servicii de consultanță, în schimbul exercitării atribuțiilor sale în așa fel încât să fie adoptate o serie de hotărâri favorabile companiei, respectiv hotărârile de guvern nr. 199/2008, 634/2008, 1193/2008 și 1451/2008.

Fapta de pretindere a prim-ministrului Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu s-ar fi realizat, în perioada aprilie – mai 2007, în mod indirect, prin intermediul unui om de afaceri (trimis în judecată în anul 2019 pentru complicitate la luare de mită), care ar fi solicitat în numele prim-ministrului un comision de 10% din valoarea actelor adiționale/plăților la un contract comercial derulat de compania austriacă, în schimbul adoptării hotărârilor de guvern care urmau să permită acest lucru, conform intereselor companiei.

Fapta de primire de către prim-ministrul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu, în cursul anului 2008, în mod indirect, s-ar fi realizat prin două acțiuni de primire (la 07.11.2008 a sumei de 500.000 USD și la 25.11.2008 a sumei de 300.000 USD).
Suma totală de 800.000 USD, reprezentând comisionul plătit de reprezentanții firmei austriece, prin intermediul unor companii offshore, ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului, pentru acoperirea unor cheltuieli de campanie electorală, fiind transferată unei firme de consultanță.

În vederea confiscării obiectului infracțiunii de luare de mită, în cauză s-a dispus sechestru asigurator pe bunuri imobile aparținând suspectului Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton până la concurența sumei de 800.000 USD, echivalent în lei – 3.204.640 lei.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casație și Justiție cu propunerea de menținere a măsurilor asiguratorii dispuse asupra bunurilor inculpatului.”

Ultimele stiri

  • Nu tot ce zboara…
  • Horoscop 16 decembrie 2025 – Norocul pare să-ți zâmbească în acest moment
  • Nick Reiner, fiul celebrului regizor Rob Reiner, reținut în ancheta privind moartea părinților săi
  • Eurovision 2026 aduce reveniri surprinzătoare și proteste politice: România reintră în concurs
  • Trenurile spre Aeroportul Otopeni, blocate în câmp: peste 100 de pasageri riscă să piardă zborurile
  • Alege ce citești
  • Încurcăturile politicilor climatice. Ce vrea America de la Uniunea Europeană
  • Trădare sau incompetență? Statul român își EXECUTĂ propria fabrică de avioane
  • Cartel Alfa spulberă Guvernul Bolojan. ”Sacrificați cetățenii și protejați companiile și sponsorii de partid”
  • Și Cristiano se face “patron”. L-a costat 65 de milioane
  • Exit mobile version