Cauta

Surpriză în dosarul în care primarul Iașiului Mihai Chirica a fost pus sub control judiciar! Ce au descoperit anchetatorii

mihai chirica

Surpriză în dosarul în care primarul Iașiului Mihai Chirica a fost pus sub control judiciar! Ce au descoperit anchetatorii (sursa foto: reporteris.ro)

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iași au luat cu asalt Primăria Iași. Aceștia au efectuat nu mai puțin de 40 de percheziții domiciliare pe numele primarului și a directorilor din cadrul instituției.

Descinderile au avut loc lunea trecută, într-un dosar ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție. Primarul Iaşiului Mihai Chirica a fost săltat de procurorii DIICOT și plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.

Dosarul, mutat la Curtea de Apel Iași

Judecătorii de la Tribunalul Iași au constatat, în cursul zilei de marți, că dosarul nu trebuia judecat de ei.

Astfel, dosarul a trecut miercuri, 21 decembrie, de la Tribunal la Curtea de Apel Iași Judecătorii de la Tribunal au înțeles eroarea în momentul în care au început să analizeze cererile de ridicare a controlului judiciar impus acuzaților, ieri fiind analizate trei dintre ele.

„Nu ne dorim nimic altceva decât respectarea normelor procesului penal de către toți protagoniștii acestui scenariu, construit pe baze total greșite, pe ideea exagerată că toți funcționarii publici s-au născut deja vinovați de ceva, de orice”, a explicat avocatul Cătălin Boacnă, potrivit bzi.ro.

S-a dispus această schimbare de competență având în vedere calitatea de avocat al unuia dintre cei acuzați în dosar.

Primarul Mihai Chirica nu mai are voie de semneze acte de urbanism

Astfel, dosarul urmează să fie înregistrat la Curtea de Apel Iași, acolo unde judecătorii vor fi nevoiți să analizeze cererile formulate de toți inculpații care au fost puși sub control judiciar de către procurorul de caz din cadrul DIICOT Iași. Dosarul este unul foarte voluminos pentru că procurorii au strâns documente încă din anul 2019, are peste 150 de volume. Nu mai puțin de 12 persoane au fost puse sub control judiciar în acest dosar, printre care și primarul Mihai Chirica, actualul arhitect-Șef sau fostul arhitect-șef, alături de mai mulți directori sau funcționari din cadrul Primăriei Iași.

Alături de aceștia au fost puși sub control judiciar oameni de afaceri, cadastriști, topometriști, ingineri în construcție, arhitecți sau chiar angajați de la Direcția de Monumente.

Ultimele stiri

  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 24 iunie 2025 – Familia, partenerii și prietenii vă vor fi o companie plăcută
  • Alege ce citești
  • PSD, campion la mersul pe loc
  • Noua consolidare fiscală, biruri puse doar pe populație
  • Va supraviețui ayatollahul Khamenei?
  • Agricultorii români îi dau peste nas Ursulei. ”Nu mâncăm armament, ci hrană produsă de fermieri”
  • Trump îl va înlătura pe șeful celei mai puternice bănci centrale din lume?
  • Pericolele triumfalismului în Orientul Mijlociu
  • Poza care i-ar putea grăbi plecarea lui Garnacho!
  • Exit mobile version