AcasăJUSTIȚIESurpriză în dosarul în care primarul Iașiului Mihai Chirica a fost pus...

Surpriză în dosarul în care primarul Iașiului Mihai Chirica a fost pus sub control judiciar! Ce au descoperit anchetatorii

mihai chiricaSurpriză în dosarul în care primarul Iașiului Mihai Chirica a fost pus sub control judiciar! Ce au descoperit anchetatorii (sursa foto: reporteris.ro)

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iași au luat cu asalt Primăria Iași. Aceștia au efectuat nu mai puțin de 40 de percheziții domiciliare pe numele primarului și a directorilor din cadrul instituției.

Descinderile au avut loc lunea trecută, într-un dosar ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție. Primarul Iaşiului Mihai Chirica a fost săltat de procurorii DIICOT și plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.

Dosarul, mutat la Curtea de Apel Iași

Judecătorii de la Tribunalul Iași au constatat, în cursul zilei de marți, că dosarul nu trebuia judecat de ei.

Astfel, dosarul a trecut miercuri, 21 decembrie, de la Tribunal la Curtea de Apel Iași Judecătorii de la Tribunal au înțeles eroarea în momentul în care au început să analizeze cererile de ridicare a controlului judiciar impus acuzaților, ieri fiind analizate trei dintre ele.

„Nu ne dorim nimic altceva decât respectarea normelor procesului penal de către toți protagoniștii acestui scenariu, construit pe baze total greșite, pe ideea exagerată că toți funcționarii publici s-au născut deja vinovați de ceva, de orice”, a explicat avocatul Cătălin Boacnă, potrivit bzi.ro.

S-a dispus această schimbare de competență având în vedere calitatea de avocat al unuia dintre cei acuzați în dosar.

Primarul Mihai Chirica nu mai are voie de semneze acte de urbanism

Astfel, dosarul urmează să fie înregistrat la Curtea de Apel Iași, acolo unde judecătorii vor fi nevoiți să analizeze cererile formulate de toți inculpații care au fost puși sub control judiciar de către procurorul de caz din cadrul DIICOT Iași. Dosarul este unul foarte voluminos pentru că procurorii au strâns documente încă din anul 2019, are peste 150 de volume. Nu mai puțin de 12 persoane au fost puse sub control judiciar în acest dosar, printre care și primarul Mihai Chirica, actualul arhitect-Șef sau fostul arhitect-șef, alături de mai mulți directori sau funcționari din cadrul Primăriei Iași.

Alături de aceștia au fost puși sub control judiciar oameni de afaceri, cadastriști, topometriști, ingineri în construcție, arhitecți sau chiar angajați de la Direcția de Monumente.

author avatar
Andreea Vlad
2.106 afisari

4 COMENTARII

  1. Cand l-ati anihilat pe Nichita
    Pentru 5000 de lei poate nici atata
    Justea mea si-a facut datoria correct
    Politea mea s-a intrecut la gheseft !

    Tot ce face justitea globalista si stramba
    Justitea care linge la plavan dand din dramba
    E ceva gretos ,scarbos .E o justitie goala
    Nu vei mai vedea nicaieri in vreo tara normala!

    Nu vei mai vedea niste putori dirijate de un tembel
    Un pres pe invers ,interlop curde fer
    Care tara a esuat-o basoalda stricata
    N-o sa ma gasesti asemenea anomalie,nicaieri ,niciodata!
    Sa conduca tara

    • e plina Romania de analfabeti ca tine…. „Justițea mea”. La cat esti de dezamagit de viața… mai bine iti pui ștreangul cat mai repede.

      • Nu sunt dezamagit de viata sunt dezamagit de hoti si prosti ca tine Una-i sa gresesti butonul si alta e sa pui curu la dispozitia strainilor

  2. Conduc doar tradtorii de nem si tara fara suflet si dragoste de tara…….,au dragoste numai de buzunarul clicilor lor.
    RUSINE,RUSINE,RUSINE NATIUNE ROMANA!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger