Cauta

Șofer ajutat să scape basma curată. Ce au pățit un polițist și două cadre medicale din această cauză

ULTIMA ORĂ: Decizia instanței în privința pelerinajului de Sf. Andrei

O situație ieșită din tipare a fost tranșată în instanță, iar atât un om al legii, cât și două cadre medicale și-au aflat pedeapsa.

Concret, din câte anunță luni reprezentanții Direcției Generale Anticorupție, Curtea de Apel Cluj decis, definitiv, zilele trecute, condamnarea unui agent de poliție din cadrul I.P.J. Maramureș, pentru comiterea infracțiunilor de favorizarea făptuitorului și fals intelectual, la executarea pedepsei de 1 an și 10 luni închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, a unui medic de gardă, pentru comiterea infracțiunilor de favorizarea făptuitorului și fals intelectual, la executarea pedepsei de 1 an și 7 luni închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și, respectiv, a unui asistent medical, pentru comiterea infracțiunilor de favorizarea făptuitorului și fals intelectual, la executarea pedepsei de 1 an și 7 luni închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.

Cum s-a ajuns în instanță

Polițistul și cadrele medicale au fost trimise în judecată în octombrie anul trecut, de către un procuror de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș.

Omul legii – agent de poliție cu atribuții pe linie de poliție rutieră – a fost acuzat că în data de 2 martie anul trecut, în timp ce se afla la lucru, ar fi ajutat un suspect – care ar fi fost prins băut la volan -să scape de răspundere penală. Aceeași acuzație a stat și în dreptul numelui celorlalte două cadre medicale.

Din câte se menționează în comunicatul DGA, probele de sânge care ar fi trebuit să îi fie recoltate în vederea stabilirii alcoolemiei ar fi fost prelevate de la mama suspectului, martor în cauză. Polițistul este acuzat că ”a atestat prin semnătura sa mențiunile necorespunzătoare adevărului din procesul-verbal de recoltare a mostrelor biologice, conform cărora mostra de sânge s-a recoltat de la suspect, în vederea determinării alcoolemiei acestuia”.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • „Nu am mai putut suporta”. Fața întunecată a turismului în Grecia
  • Cea mai bună strategie a Ucrainei: raidurile îndrăznețe pe teritoriul Rusiei
  • Gargara reformei profunde se reduce la un singur punct. Vânzarea companiilor de stat
  • Activele rusești nu pot fi confiscate. Eșecul Franței
  • Banii din programul Electric Up pentru firmele românești au ajuns la multinaționale
  • Pariurile riscante ale lui Trump
  • Piața internă auto s-a prăbușit. Scăderi fără precedent ale vânzărilor
  • Consecințele tarifelor americane. Europa, pivotul comerțului global?
  • Intervenţie a jandarmilor după ce doi bărbaţi şi o femeie s-au luat la bătaie, pe o stradă din Ploieşti
  • Exit mobile version