Cauta

ŞOC în politică: a fost condamnat la opt ani de închisoare!

ŞOC în politică: a fost condamnat la opt ani de închisoare! - Ziarul National

Instanţa a fost nemiloasă într-un dosar de înşelăciune cu imobiliare în care apare şi numele fostului deputat de Galaţi, Mihail Boldea.

Fostul om politic a primit o condamnare de opt ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, înşelăciune şi spălare de bani.

Procurorii au spus că Mihail Boldea a fost cel care a pus pe picioare reţeaua de ţepari, specializaţi pe înşelaciuni imobiliare.

Cu ajutorul unor funcţionari şi avocaţi, membrii grupării descopereau terenuri şi imobile aflate în proprietatea statului sau a unor persoane fizice şi, prin tertipuri juridice, reuşeau să şi le treacă în proprietate.

Judecătorii au respins apelurile inculpatului

Judecătorii de la Curtea Supremă au respins, “ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Iaşi şi de inculpații Boldea Mihail, Boza Bogdan Alexandru, Petrea Elena, Tănase Petrică, Pohrib Eduard, Caranfil Costică, Vrânceanu Arthemis Cecilia şi Vrânceanu Tudorel, precum şi de părţile civile Toniţă Valentin Gelu şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Galaţi”, se arată pe portaul Curții Supreme.

A minţit în declaraţia de avere?

Procurorii mai susţineau că, în declaraţiile de avere din anii 2008 – 2012, fostul deputat Mihail Boldea a făcut menţiuni nereale, în sensul că a împrumutat trei persoane cu suma de 350.000 euro.

În realitate, indica DNA, această sumă reprezenta o restituire din totalul sumei de 590.000 euro primită cu ocazia intermedierii vânzării cumpărării terenului pe care l-a obţinut, ca răsplată pentru infracţiunile comise.

De asemenea, el a omis să evidenţieze realitatea tranzacţiilor încheiate în perioada 2007-2012, pentru a ascunde implicarea sa în obţinerea în mod fraudulos a suprafeţei de 39,61 ha.

Pentru a crea o aparenţă de legalitate, inculpaţii s-au înţeles să efectueze fictiv plata/încasarea sumei de 300 milioane lei vechi, menţionată ca preţ în antecontractul de vânzare-cumpărare, sens în care au fost emise fictiv mai multe dispoziţii de plată.

Ultimele stiri

  • Ce sancțiuni riscă cei care folosesc petarde și artificii de sărbători. Sunt interzise în România
  • Cum se calculează impozitul pe locuinţe în 2026. Cine va plăti cel mai mult
  • Tradiţii şi credinţe legate de solstiţiul de iarnă. Ce nu ai voie să faci în cea mai lungă noapte din an
  • Horoscop 21 decembrie 2025. Nu există loc pentru compromisuri. Astăzi este despre conștientizare
  • Sesizarea CCR, din nou la îndemâna președintelui: Nicușor Dan anunță o schimbare majoră de jurisprudență
  • Citrice destinate furajării animalelor, vândute în România ca produse de calitatea I: avertisment dur al ANPC FOTO
  • Taxa turistică de 10 lei, miza bugetară a Capitalei: Primăria estimează venituri de 15 milioane de lei
  • Știai că stomacul produce 90% din serotonina corpului? – Intestinul ca „al doilea creier”
  • Viagra, soluția neașteptată pentru bradul de Crăciun: metoda care face pomul să rămână verde mai mult timp
  • Mesele de sărbători fără excese: cum să te bucuri de preparate tradiționale fără disconfort
  • Exit mobile version