AcasăJUSTIȚIESentința definitivă din Dosarul „Colectiv”, așteptată luni, 3 ianuarie! Ce pedepse riscă...

Sentința definitivă din Dosarul „Colectiv”, așteptată luni, 3 ianuarie! Ce pedepse riscă inculpații

Curtea de Apel Bucureşti ar putea pronunţa luni sentinţa definitivă în dosarul „Colectiv”, în care fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone, a fost condamnat în primă instanţă la 8 ani şi 6 luni de închisoare pentru abuz în serviciu.

La ultimul termen al procesului, din 21 decembrie, avocaţii inculpaţilor au solicitat achitarea sau aplicarea unor pedepse mai blânde, apreciind că procurorii ar fi greşit când au decis trimiterea în judecată a clienţilor lor, dar şi magistraţii Tribunalului Bucureşti, când au pronunţat pedepse cu executare.

De cealaltă parte, procurorii au cerut pedepse „orientate spre maximul prevăzut de lege” şi cu executare pentru fostul primar al Sectorului 4 al Capitalei, Cristian Popescu-Piedone, funcţionari din primărie, patronii clubului, doi pompieri, doi pirotehnişti şi reprezentaţii unei firme de artificii, susţinând că ordinea socială a fost „alterată” de corupţie, iar oameni au ars,”şi nu vorbim de doi, ci de un cimitir”.

Iniţial, procesul ar fi trebuit să se încheie în luna iunie 2021, însă completul de judecată, format din magistraţii Adina Pretoria Dumitrache şi Andrei Viorel Iugan, a ridicat din oficiu o cerere de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru o parte dintre inculpaţii din dosarul Colectiv.

Piedone, condamnat la 8 ani și 6 luni de închisoare cu executare

Procesul Colectiv se află încă în faza de apel. Pe 16 decembrie 2019, Tribunalul Bucureşti i-a condamnat pe edilul Cristian Popescu-Piedone, funcţionari din primărie, patronii clubului, doi pompieri, doi pirotehnişti şi reprezentaţii unei firme de artificii.

Fostul edil al Sectorului 4 a primit atunci la 8 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru clubul Colectiv.

În ceea ce-i privește pe cei 3 patroni ai clubului Colectiv, Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu, aceștia au primit câte 11 ani şi 8 luni închisoare pentru ucidere din culpă în formă agravantă, vătămare corporală din culpă în formă agravantă şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.

Celelalte condamnări din dosarul ”Colectiv”

Daniela Niţă – patroana firmei de artificii Golden Ideas Fireworks Artists (decedată între timp) – a fost condamnată la 12 ani şi 8 luni de închisoare cu executare.
Pirotehniştii Viorel Zaharia şi Marian Moise au primit 9 ani şi 8 luni de închisoare şi, respectiv, 10 ani.
Cristian Niţă, director al firmei de artificii, a primit 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare.
George Matei şi Antonina Radu, cei doi pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti care au verificat clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privinţa respectării normelor PSI, au fost condamnaţi la câte 9 ani şi 2 luni de închisoare.
Aurelia Iofciu, şefa Serviciului autorizări comerciale din Primărie, a primit 8 ani de închisoare
Larisa Luminiţa Ganea, consilier superior – 7 ani
Ramona Sandra Moţoc, referent superior – 3 ani de închisoare cu suspendare. În cazul Ramonei Moţoc, instanţa a dispus prestarea a 90 de zile de muncă în folosul comunităţii.

author avatar
Andreea Vlad
573 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Nu rata să citești

Ultimele știri

Donald Trump îşi împarte campania electorală pe criterii rasiale. Anunţ uluitor despre fotografia sa judiciară (VIDEO)

Donald Trump încearcă o răsturnare de situaţie. Vrea să-şi transforme dezavantajele în avantaje. Fostul preşedinte încearcă un tertiplu prin care fotografia sa judiciară să...

Ce salarii se dau la Lidl în 2024. Supermarketul caută angajaţi. Pachetul de bonusuri „rotunjeşte” leafa

Companiile de pe piaţa din retail, din România, se află mereu în căutare de noi angajaţi. Lidl caută oameni în permanenţă. Supermarketul se prezintă...