AcasăJUSTIȚIEŞefii Marriott, ACHITAŢI pentru evaziune fiscală

Şefii Marriott, ACHITAŢI pentru evaziune fiscală

hotel marriott Şefii JW Marriott, ACHITAŢI pentru evaziune fiscală

Şefii austrieci de la JW Marriott, cercetaţi pentru o evaziune fiscală, au fost achitați marți de magistrații Tribunalului București, potrivit Agerpres.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Judecătorii au achitat şi Societatea Companiilor Hoteliere Grand SRL, trimisă în judecată de procurori pentru evaziune fiscală, fiind respinsă, ca neîntemeiată, acţiunea civilă exercitată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Gregor Aufhauser, directorul general al Societăţii Companiilor Hoteliere Grand SRL (SCHG), care administrează Hotelul Marriott, şi a directorului financiar al societăţii, Kathrin Brettschneider, ambii cetăţeni austrieci, ar fi prejudiciat statul cu 4 milioane de lei.

Parchetul anunţa că prejudiciul cauzat bugetului de stat, în cuantum de 4.836.501 lei, a fost recuperat integral, în cursul urmăririi penale.

Erau cercetați pentru evaziune de circa 4 ani

În perioada 2008 – 2015, inculpaţii Societatea Companiilor Hoteliere Grand SRL, Gregor Aufhauser – în calitate de preşedinte al consiliului de administraţie şi Kathrin Brettschneider – în calitate de membru în consiliul de administraţie şi director executiv financiar au înregistrat în documentele de evidenţă contabilă şi în situaţiile financiare anuale, în mod repetat, o operaţiune nereală, şi anume aceea că este garantat de stat contractul de împrumut, denumit ‘contract de contribuţie rambursabilă’, încheiat, la data de 18 ianuarie 1995, cu societatea ILBAU GmbH Viena, în valoare de 17.792.665 euro. 

Înregistrându-l în mod ilegal în contul 1624 – Credite bancare externe garantate de stat, cu toate că, potrivit Reglementărilor contabile aprobate prin ordin al ministrului, acesta ar fi trebuit să fie înregistrat în contul 1661 – Datorii faţă de entităţile afiliate”, susţineau procurorii.

Potrivit anchetatorilor, prevalându-se de această operaţiune „nereală”, s-au înregistrat în contabilitate şi s-au dedus, la calculul profitului impozabil, cheltuieli cu dobânzile în cuantum de 30.422.698,78 lei şi pierderi din diferenţele de curs valutar în cuantum de 21.825.116,59 lei, fapt care a condus la diminuarea profitului impozabil cu o sumă totală de 30.228.134 lei şi a impozitului pe profit datorat bugetului de stat cu o sumă totală de 4.836.501 lei.

author avatar
Andreea Vlad
300 afisari

2 COMENTARII

  1. Este ” logic „,judeacatorii ” mei ” I-au achitat pe ‘austriecii mei „. Doar se stie ca in statul ” meu ” de drept,justitia ” mea independenta ” ca si guvernul meu,” gestionaza cu resposabilitate,competenta si in” folosul ” Tarii,al cetateanului. La fel ca si austriecii care de ani de zile ne jefuiesc padurile chiar si pe cele protajate,tot in folosul Tarii,LOR.Tot e bine ca le-a luat banii daca o fi asa. Dvoastra. Talpalata, cand aveti de gand sa dati inapoi statului cei 360.000 Euro pe care I-ati furat cu acte false,chirii necuvenite ?

  2. Este ” logic „,judeacatorii ” mei ” I-au achitat pe ‘austriecii mei „. Doar se stie ca in statul ” meu ” de drept,justitia ” mea independenta ” ca si guvernul meu,” gestionaza cu resposabilitate,competenta si in” folosul ” Tarii,al cetateanului. La fel ca si austriecii care de ani de zile ne jefuiesc padurile chiar si pe cele protajate,tot in folosul Tarii,LOR.Tot e bine ca le-a luat banii daca o fi asa. Dvoastra. Talpalata, cand aveti de gand sa dati inapoi statului cei 360.000 Euro pe care I-ati furat cu acte false,chirii necuvenite ? Ca sa fie bani pt. pensii si alocatiile copiilor,sa aiba Tara bani. Ca tot ziceti de ani de zile ca nu are Tara bani. Pai daca-i ciorditi,ii prapaditi, ” ii investiti ” in avioanesi rachete,si alte ruginituri.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger