Numele actualului primar general al Capitalei, Nicușor Dan, revine în forță în atenția publică, de această dată în legătură cu un dosar sonor. E vorba despre un dosar deschis în toamna anului 2020, acțiune în instanță ce vizează anularea Hotărârii de Consiliu General nr. 339 din 13 august 2020 – HCGMB privind aprobarea PUZ Sector 2. Vă amintim că Sectorul 2 este condus de către Radu Mihaiu (USR).
Sunt din ce in ce mai tumultuoase procesele in care primarul Bucurestilor, Nicusor Dan, pledeaza impotriva propriului Consiliu General si in favoarea reclamantilor care solicita anularea planurilor urbanistice zonale (PUZ) ale sectoarelor, sustine luju.ro, care mentioneaza ca de data aceasta, scandalul a ajuns pana la o judecatoare de la Tribunalul Bucuresti, acuzata nu doar ca judeca dosarul pe repede inainte (fara sa se aplece cu atentie asupra punctelor de vedere exprimate de parti), ci si de faptul ca le tine partea lui Nicusor Dan si fostului partid al acestuia – Uniunea Salvati Romania.
E vorba despre dosarul nr. 27283/3/2020, deschis in octombrie 2020, dupa ce USR a depus la Tribunalul Bucuresti actiune pentru anularea Hotararii de Consiliu General nr. 339 din 13 august 2020. Si anume despre HCGMB privind aprobarea PUZ Sector 2.
Scandal la termenul din 16 martie
Cel mai recent termen a avut loc joi, 16 martie 2023, si s-a lasat cu scandal. Astfel, unul dintre intervenienti – SC Skylight Residence SRL (fosta SC Aversa Manufacturing SRL), reprezentata de avocata Ramona Oncescu, a depus cerere de recuzare fata de judecatoarea TMB Roxana Elena Stanciu, acuzand-o de partinire in favoarea USR si a lui Nicusor Dan, precum si de antepronuntare, potrivit sursei citate.
Mai mult, avocata reclama felul cel putin ciudat in care judecatoarea Stanciu a fost introdusa in proces in locul lui Petrica Erebacan – judecatorul investit initial cu solutionarea dosarului. Si anume, avocata reclama „lipsa, de la dosarul cauzei, a hotararii consiliului de conducere prin care dna judecator STANCIU ROXANA ELENA a fost repartizata in mod definitiv sa judece dosarul nr. 27283/3/2020, ceea ce poate reprezenta o situatie din care sa rezulte faptul ca in dosarul de fata completul de judecata nu este alcatuit potrivit dispozitiilor legale”. Astfel, a fost incalcata regula repartizarii aleatorii a dosarelor, sustine Ramona Oncescu.
Lumea Justitiei reda principalul pasaj din cererea de recuzare:
„Dna judecator STANCIU a intrat in completul C20 prima data in sedinta din data de 02.02.2023, ca judecator de permanenta, inlocuind temporar pe titularul de complet, jud. EREBACAN PETRICA, pe perioada detasarii sale. In acest sens, se regaseste la dosarul cauzei procesul verbal anexat, din care rezulta ca dna judecator STANCIU putea asigura permanenta in acest dosar doar in luna februarie 2023. La acel termen, instanta a ramas in pronuntare pe cererea de interventie accesorie formulata de One Floreasca Towers SRL, in interesul Primarului Sectorului 2, cerere perfect admisibila in principiu, in dosar fiind admise in mod similar si alte cereri de interventie accesorie, dar de catre alti judecatori. Cu toate acestea, dupa doua amanari de pronuntare, cererea a fost respinsa, desi pentru identitate de ratiune se impunea identitate de solutie.
In prezenta cauza, au intrat de la inceput si pana in prezent cel putin 5 judecatori diferiti, incalcandu-se astfel principiul continuitatii completului prevazut de art. 214 Cproc.civ. – norma imperativa.
La termenul din 16.03.2023, desi in dosar nu se regasea niciun document din care sa rezulte fie titularizarea sa pe complet, fie desemnarea pentru luna martie ca judecator de permanenta, a intrat in sedinta din nou dna judecator Stanciu Roxana. Conform principiului repartizarii aleatorii, in mod firesc, la momentul la care judecatorul desemnat pe complet nu mai este, din orice motiv, judecator al acelei instante, trebuie procedat la desfiintarea completului si repartizarea dosarelor in mod aleatoriu, nu la numirea directa a unui anume judecator pe complet, pentru a nu se naste indoieli cu privire la impartialitatea sa.
Fata de primul motiv de recuzare (mai precis, cel fundamentat pe pct. 1 din art. 44 C.proc.civ.), aratam faptul ca doamna jud. Stanciu a incalcat in mod repetat dispozitii de procedura imperative si a pronuntat in sedinta publica (citind solutiile de pe o foaie tehnoredactata cu care a intrat in sala) solutii de respingere a doua cereri de suspendare a cauzei, din care una depusa in dimineata sedintei de judecata si cea de a doua in timpul sedintei de judecata, fara sa citeasca cererile, fara sa analizeze inscrisurile depuse in sustinere si respingand cererile partilor de a da termen pentru a lua cunostinta sau macar de a amana pronuntarea, pentru a depune concluzii scrise.
Este indubitabila influenta politica in acest dosar, partidul Uniunea Salva Romania fiind reclamantul in dosar, in sprijinul caruia vine, la fiecare termen, Nicusor Dan, in reprezentarea Municipiului Bucuresti, care, desi are calitatea de parat, a achiesat la cererea de chemare in judecata.
Dna judecator Stanciu a gestionat actul de justitie pana in prezent in mod clar si inechivoc in favoarea USR si a lui Nicusor Dan (care se prezinta personal la fiecare sedinta in acest dosar, desi are avocat angajat, si care urmareste fatis in cauza un scop propriu, de capital electoral, si nu interesele institutiei pe care o reprezinta), eliminand din mintea oricarui participant la sedinta de judecata ideea ca am fi in prezenta unei judecati obiective si impartiale.
Astfel, au fost formulate doua cereri de suspendare a judecatii cauzei, avand in vedere solutia pronuntata de Tribunalul Bucuresti in dosarul nr. 32674/3/2022, ce are acelasi obiect (mai exact, anularea actului administrativ HCGMB nr. 339/13.08.2020 prin care a fost aprobat PUZ Coordonator Sector 2), cauza despre care un judecator impartial si obiectiv, care isi respecta limitele investirii, nu avea de unde sa cunoasca in detaliu.”