Pronunțarea judecătoarelor ICCJ Lia Savonea și Adriana Ispas în problema prescripției

Judecătoarele ICCJ Lia Savonea și Adriana Ispas au oferit o motivare extraordinară în ce privește aplicarea prescripției, aceasta fiind cea mai completă motivare în care se arată cât se poate de clar faptul că deciziile CCR si ICCJ privind prescriptia nu pot fi ignorate. Cele două judecătoare au stabilit că ”Drepturile fundamentale nu pot fi mai puțin importante decât interesele financiare UE… Standardul de protecție al aplicării legii penale mai favorabile este standard de protecție al drepturilor fundamentale în dreptului Uniunii și CEDO”. Altfel spus, drepturile fundamentale ale omului nu pot fi anulate în numele protejării intereselor financiare ale Uniunii Europene.

Hotărârea justă și excepțional motivată vizează respingerea unui recurs in casație formulat de DNA într-un dosar cu infracțiuni de fraudă la fondurile UE. Decizia 450/RC din 7 septembrie 2023 din dosarul 4961/30/2020 a fost pronunțată de judecatoarele Lia Savonea și Adriana Ispas cu opinia concordantă a judecatorului Dan Andrei Enescu. Practic, toată campania falsă rostogolită în spațiul public prin care se susținea că decizia CJUE din 24 iulie 2023 privind prescripția în dosare cu fraudă la fonduri europene impunea și obliga la ignorarea și nerespectarea deciziilor CCR 297/2018 si 358/2022 privind prescripția, precum și a deciziei 67/2022 a ICCJ (dezlegarea de drept) privind prescripția, a fost anulată prin această motivare extrem de clară.

Argumentele judecătoarelor ICCJ Savonea și Ispas referitoare la obligativitatea aplicării deciziilor CCR si ICCJ pe prescripție sunt astfel valabile și în ceea ce privește cauzele penale, asta însemnând că judecatorii nu pot ignora deciziile CCR si ICCJ pe prescripție în cauzele de corupție.

Din analiza celor două judecătoare privind raporturilor dintre dreptul național și dreptul UE rezultă faptul că prescripția este un drept ce nu poate fi ignorat, iar instanțele nu pot aplica legea în mod arbitra și nu pot alege ce anume legi să respecte în cazul existenței unei succesiuni de legi penale.

Nicio hotărâre, decizie sau lege nu stabilește că drepturile fundamentale ar fi mai puțin importante decât interesele financiare ale Uniunii Europene. Așadar, interese financiare ale UE nu pot fi protejate cu prețul încălcării drepturilor fundamentale, a principiilor primare din dreptul penal român și dreptul internațional. „Național” cele mai importante concluzii din motivarea ICCJ.

„O primă concluzie care se poate trage este aceea că, în hotărârile preliminare, hotărâtor este cadrul fixat de instanța de trimitere. Aceasta concluzie se desprinde atât din paragraful de mai sus, cât mai ales din parcursul considerentelor Hotărârii din cauza C-107/23 din 24.07.2023. În privința acesteia, ICCJ a identificat și analizat omisiunile și informațiile neconforme furnizate de către instanța de trimitere, cu efect de distorsiune în actul inferențial și, pe cale de consecință, în interpretarea, în ansamblu, a normelor (raționament corect din punct de vedere juridic, dar cu erori de ordin factual).

Cea de-a doua concluzie este ca dreptul Uniunii nu impune instanței naționale să lase neaplicate Deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, și nici dispoziții legale sau practici naționale în orice condiții.

Observând că, deși CJUE vorbește despre posibilitatea de a da dreptului național o interpretare conformă dreptului Uniunii chiar prin îndepărtarea de la jurisprudența unei instanțe superioare, limitează, totuși, această posibilitate la interdicția ca acest lucru să se facă prin interpretari contra legem față de dreptul național (Hotararea din 4 martie 2020, Telecom Italia, C-34/19, EU:C:2020:148, pct. 59 si 60), si Hotararea din 4 mai 2023, ANI, C-40/21, EU:C:2023:367, pct. 71).

Cea de-a treia concluzie este în sensul că drepturile fundamentale nu pot fi mai puțin importante decât interesele financiare ale UE. Altfel spus, interesele financiare ale Uniunii nu pot fi protejate cu prețul încălcării drepturilor fundamentale, a principiilor primare din dreptul penal român și dreptul internațional.

Cea de-a patra concluzie este în sensul că drepturile protejate de Carta Drepturilor Fundamentale ale UE nu pot fi interpretate de catre instanța supremă într-un mod care să restrângă conținutul acestora.

Cea de-a cincea concluzie este în sensul că ICCJ nu poate aplica un standard dublu de regim sancționator persoanelor care săvârșesc infracțiuni, deoarce ar fi incompatibil cu principiile pe care este fundamentat statul de drept. De altfel, posibilitatea de a alege și/sau combina legea pe care o preferă în caz de succesiune de legi penale în timp, îi este prohibită judecătorului, Decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale interzicând, sub sancțiune de neconstituționalitate, crearea printr-un astfel de procedeu, a unei lex terția.

Cea de-a șasea concluzie: Standardul intern de protecție a drepturilor fundamentale nu periclitează supremația, unitatea și efectivitate dreptului Uniunii. Primul argument rezidă în identitatea valorilor protejate de CEDO, Carta DFUE, jurisprudența dezvoltată pe marginea acestora și cele din dreptul intern. De asemenea, prin termenele de prescripție prevăzute de dreptul intern (de 8 sau 10 ani), chiar fără raportarea la prescripția specială, cât și prin limitele de pedeapsă a închisorii prescrise de legiuitor, obiectivele prevăzute în Directiva PIF sunt protejate. Potrivit acestora, în cazul infracțiunilor împotriva intereselor finciare ale Uniunii, statele trebuie să prevadă niveluri de sancțiuni cu ‘efect de descurajare’, respectiv ‘norme corespunzătoare referitoare la prescripție necesar combaterii activităților ilegale pe seama intereselor financiare ale Uniunii’, cerințe, pe deplin, satisfăcute.

Cea de-a saptea concluzie: Chiar și în conditiile înlăturării răspunderii penale prin aplicarea prescripției generale, nu se pune problema absolvirii totale de răspundere a inculpaților, în conditțile în care, în toate cazurile, este antrenată răspunderea civilă în scopul recuperării prejudiciilor. Totodată, în astfel de cauze, rămân incidente măsurile de confiscare a instrumentelor și produsului infracțiunii sau a bunurilor rezultat al acestora, perspectiva din care nu se poate spune că interesul public este neglijat.

Cea de-a opta concluzie: Instanța supremă este ținuta ca, atunci când soluționează cauze cu incidență în materia combaterii fraudei împotriva intereselor financiare ale UE, să respecte, pe deplin, dreptul Uniunii în toate componentele sale, atât din perspectiva art. 325 alin. (1) din TFUE, cât și a respectării Cartei DFUE, care nu are o valoare inferioară. De altfel, chiar Directiva PIF subliniază, în partea introductivă care o fundamentează (pct. 28,31), ca ‘efectul de descurajare urmărit prin aplicarea sancțiunilor penale necesită o atenție deosebită în ceea ce privește respectarea drepturilor fundamentale. Prezenta Directivă respectă drepturile fundamentale și principiile consacrate, în special, de Carta DFUE, cu precădere dreptul (…) la un proces echitabil, principiile legalitații și proporționalității infracțiunilor și pedepselor’.

Cea de-a noua concluzie: Relativ la respectarea drepturilor fundamentale, Inalta Curte de Casație și Justitie constată că standardul de protecție al aplicării legii penale mai favorabile (mitior lex), atribuit dreptului intern prin Hotărârea C-107/23 din 24.07.2023, este, în realitate, și standard de protecție al drepturilor fundamentale în dreptului Uniunii, precum și standard de protecție al CEDO, așa cum rezultă din jurisprudența precitată, circumscris tradițiilor constituționale ale acelor state care califică prescripția răspunderii penale ca fiind o instituție de drept material. Acest principiu este consființit la nivel de tratat, art. 67 din TFUE prevăzând că ‘Uniunea constituie un spațiu de libertate, securitate și justiție, cu respectarea drepturilor fundamentale și a diferitelor sisteme de drept si traditii juridice ale statelor membre’. Totodata, art. 52 alin. (4) din Carta prevede ca ‘in masura in care prezenta carta recunoaste drepturi fundamentale, asa cum rezulta acestea din traditiile constitutionale comune statelor membre, aceste drepturi sunt interpretate în conformitate cu tradițiile menționate’.

Cea de-a zecea concluzie: Punând în balanță necesitatea protejării intereselor financiare ale UE și respectarea drepturilor fundamentale, așa cum sunt recunoscute în dreptul Uniunii și relevate de jurisprudența precitată, fără a înclina în favoarea uneia în detrimentul celeilalte, raportat și la dispozițiile legale și jurisprudența obligatorie din dreptul intern, care respectă litera și spiritul Directivei PIF, a Convenției, precum și a tratatelor UE și a Cartei, Inalta Curte de Casație și Justiție va reține incidența Deciziilor nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 67/2022 pronunțată de instanța suprema – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală”.