AcasăJUSTIȚIEProf. dr. Irinel Popescu, reacție tranșantă: „Presupusa mită promisă organelor judiciare este...

Prof. dr. Irinel Popescu, reacție tranșantă: „Presupusa mită promisă organelor judiciare este o înscenare minuțioasă”

Doarul în care renumitul medic Irinel Popescu a fost acuzat de procurorii DNA de dare de mită va fi judecat de magistrații Tribunalului București. După patru ani de investigații, judecătorii vor fi cei care vor decide dacă toată „construcția” procurorilor anticorupție are „fundație”.

Procurorii susţin că, în perioada decembrie 2017 – februarie 2018, Irinel Popescu, beneficiind de ajutorul altor persoane, ar fi promis că va oferi suma de 100.000 euro organelor de urmărire penală din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, învestite cu instrumentarea şi soluţionarea unor cauze în care acesta ar fi fost vizat.

În schimb, prof. dr. Irinel Popescu respinge acuzațiile DNA și susține tranșant că tot dosarul este o înscenare.

În legătură cu informațiile difuzate în spațiul public cu privire la trimiterea în judecată a subsemnatului pentru o presupusă mită promisă organelor judiciare, dosarul în discuție a îmbrăcat în “haina” juridică o înscenare minuțioasă orchestrată de organele de urmărire penală, în condițiile în care acuzațiile anterior lansate împotriva subsemnatului se dovedeau “ineficiente” în atingerea scopului urmărit.

Reiterez cu această ocazie faptul că subsemnatul nu am promis, nu am oferit și nu am dat vreodată mită pentru a obține o soluție favorabilă în dosarele în care am fost cercetat.

Este total neadevărat faptul că aș fi cerut mită reprezentanților unei companii de IT și la fel de neadevărat este faptul că aș fi apelat la anumite persoane pentru a ocoli legea și a obține soluții favorabile.

Am fost prins în această înscenare care va fi analizată de magistrați din perspectiva legalității și a compatibilității cu jurisprudența europeană”, a declarat medical Irinel Popescu.

Acesta  punctează faptul că dosarul de dare de mită a fost deschis după ce în cauza în care era cercetat (redeschisă după ce se dispusese de către un procuror DNA o soluţie de neîncepere a urmăririi penale faţă de el) „toţi experţii, inclusiv expertul DNA, au concluzionat” că, în calitate de preşedinte al CNAS, a respectat „întocmai legea, iar alegaţiile privind presupusa faptă de abuz în serviciu erau vădit nefondate”.

„Desigur, pentru că nu a convenit acuzării, expertiza a fost anulată, iar subsemnatului i s-a realizat această înscenare„, afirmă medicul.

author avatar
Andrei Coman
784 afisari

14 COMENTARII

  1. Sa ne spuna si noua ce faceau doctorii turci la RIN GRAND HOTEL…care au carat in TURCIA mii de copii pentru dezmembrat la organe…in complicitate cu GHITA…PONTA…si altii

  2. Sectie sub orice critica ! Ce a fost si ce a ajuns ! S-a retras la timp bietul Setlacek si a spus-o in gura mare de ce : „..nu am putut forma o scoala ..”

  3. oare de ce banii lui irin nu sint buni si ai alora care le tin dosarele pina la prescriptie sint buni ? probabil nu se incurca cu o suta de mii !

  4. Din categoria: cum sa ai dosar penal la o sesizare ca „ar fi zis ca va da o mita”.
    Orice vecin, suparat pe tine, iti face un dosar la DNA.
    Mai greu cu probatul.

  5. Alooo,Nationalul,nu mai publicati tot felul de comentarii triviale ale unor tampiti,nerusinati,creiere de rahat. Baaaa tampitilor,boschetarilor,Anonimilor,cretini ce sunteti,la groapa Glina cu voi.

  6. Nationalul golanilor,derbedeilor,lingailor ratati in viata lor de slugi.Irinel Popescu ,Pesamosca,Bradisteanu,Burnei alaturi de alti cativa medici de elita au salvat sute de mii de vieti iar acest lucru a deranjat ticalosii care vor disparut poporul roman.Rusine sa fie haimanalelor baloase asmutite sa injure tot ce mai avem sfant aici,rusine ziarului National care publica elucubratiile si invectivele acestor dementi.E ultima oara cand mai citesc aceasta dejectie numita ziar.

  7. Mă cac pe ziarul Național care nu respectă dreptul la libera exprimare, îmi șterge comentariile. Huo !

  8. Aloo, infractorii de la ziarul Național, ați auzit de dreptul la libera exprimare?
    Am blog, nu am nevoie de voi. Proștilor.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger