Decizie fără precedent în turismul românesc, după ce un hotel de pe Litoral a fost obligat de instanţă să îi returneze banii pentru un sejur unui client nemulţumit.
Clientul, un bărbat din Bucureşti, a cumpărat un sejur în 2019, constând într-un apartament în regim all-inclusive cu o valoare de aproape 4.000 de lei. Acesta susţine că a fost nemulțumit de condițiile oferite de hotel, motiv pentru care s-a adresat instanței.
El spune că reprezentanții hotelului au scris minciuni în prezentarea pachetului de servicii, deoarece condiţiile de cazare au fost foarte proaste. Potrivit reclamantului, pe site-ul unității de cazare, reieșea că hotelul are camerele renovate și că totul era în stare impecabilă, dar, la momentul cazării, turistul a găsit cu totul altceva.
A constat că nu exista uşă între camerele copiilor şi că în băi exista un miros insuportabil de canalizare. O altă nemulţumire a fost că activităţile pentru copii, care deşi erau promovate pe pagina de internet a hotelului, acestea „lipseau cu desăvârşire”.
Decizia nu este definitivă
În instanţă, reprezentanţii hotelului de trei stele s-au apărat că nu erau obligaţi să pună uşi între camere, iar pentru mirosul de canalizare se face vinovată Primăria Constanţa care a subdimensionat canalizările.
Totodată, aceştia au reclamat faptul că turistul s-a plâns în penultima zi de sejur şi nu la început, aşa cum ar fi fost normal. Hotelul i-ar fi propus acestuia să-l mute în altă cameră, dar omul a refuzat și a cerut restituirea prețului achitat.
Magistraţii Judecătoriei Constanţa au decis, după analizarea fiecărei părţi, că hotelul trebuie să restituie suma de 3.888 de lei către reclamant. „În ce priveşte uşa dintre camerele apartamentului, instanţa reţine că într-adevăr în prezentarea realizată pe site-ul pârâtei nu se menţionează lipsa acesteia, iar din fotografii este greu sesizabil.
Totodată, instanţa reţine că în condiţiile prezentării spaţiului de cazare ca fiind un apartament, aşteptarea consumatorului în sensul separării camerelor cu uşă este rezonabilă”, spun judecătorii, potrivit Adevărul. Decizia nu este definitivă.