Poliţistul Eugen Stan a fost condamnat definitiv la 20 ani închisoare pentru pedofilie. Decizia a fost luată, vineri, 30 octombrie, de magistrații Curții de Apel București.
Judecătorii au majorat cu un an pedeapsa primită de polițist la instanța inferioară, potrivit News.ro. Iniţial, el primise o condamnare de 19 ani închisoare în luna iulie la Judecătoria Sectorului 6.
Acuzat că a agresat sexual 18 persoane
Potrivit Parchetului General, în perioada 2 noiembrie 2009 – 5 ianuarie 2018, Eugen Stan a agresat sexual 18 persoane, cu vârste între 5 şi 38 de ani, în diferite locuri din Bucureşti. Procurorii susţin că Eugen Stan urmărea victimele în drumul lor spre blocurile în care locuiau, infracţiunile fiind săvârşite sub constrângere în scara imobilelor sau în liftul acestora.
Pe 8 ianuarie 2018, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Eugen Stan vizând, în primul rând, săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală asupra a doi minori, de 5, respectiv de 9 ani, la data respectivă inculpatul fiind angajat al Ministerului Afacerilor Interne.
Prin ordonanţa din 9 ianuarie 2018 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a dispus preluarea cauzei de către Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă ICCJ.
Pe parcursul urmăririi penale au fost preluate mai multe dosare de la Parchete de pe lângă Judecătoriile de sector din Bucureşti având ca obiect, de asemenea, săvârşirea unor infracţiuni de agresiune sexuală de către Eugen Stan, acestea fiind reunite într-un nou dosar.
18 șefi din Poliție l-au protejat pe Eugen Stan
La acel moment, în 2018, opinia publică a reacţionat şi a ridicat semne de întrebare vizavi de modul în care Poliţia Română îşi gestionează resursa umană având în vedere că asupra lui Stan au mai fost lansate astfel de acuzaţii fără ca cineva să ia o măsură. Cazul a şocat o ţară întreagă şi a dus la demiterea mai multor şefi din Poliţie.
La nivelul MAI s-a luat decizia ca la IGPR să se demareze o anchetă. Corpul de Control al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) a dispus, în urma verificărilor de la IGPR, cercetarea disciplinară a 18 angajaţi ai Poliţiei Române, printre care şi fostul inspector general, Bogdan Despescu, conform mediafax.ro. În raport se menţionează că şeful lui Eugen Stan, cel care îl folosea ca şofer pe acesta, nu avea dreptul la maşina de serviciu.
Asa este,dar lui Dospescu & compania li se va ” rupe „. Dupa ” cum prevede legea „.Au ei grije ” judecatorii mei”.
noi avem si un guvern plin de fazani