AcasăJUSTIȚIEPolițiștii suspecți de Covid-19, batjocoriți de autorități

Polițiștii suspecți de Covid-19, batjocoriți de autorități

Potrivit datelor oficiale, până la data de 12 mai, peste 400 de angajați ai Ministerului Afacerilor de Interne au fost infectați cu noul coronavirus și alți aproape 8.000 au intrat în carantină. Polițiștii se plâng că MAI nu i-a sprijinit în niciun fel și că mulți au fost forțați să doarmă în mașini sau în magazii pentru a nu-și contamina familiile.

După cadrele medicale, care au fost oarecum protejate și recompensate, polițiștii au fost expuși cel mai mult la riscul de a contacta Covid-19. Numărul angajaților MAI infectați cu noul coronavirus a fost trecut sub tăcere, însă sindicaliștii din Poliție au reușit, cu greu, să afle câteva cifre, valabile la data de 12 mai 2020. Este vorba despre 404 angajați ai Ministerului Afacerilor Interne depistați cu Covid-19 și 7.843 plasați în carantină sau autoizolare. Dintre cei infectați, 127 sunt de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, 95 de la Inspectoratul General al Poliției Române, 88 de la Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, 72 de la alte structuri din subordinea MAI și doar 22 de la Inspectoratul General al Poliției de Frontieră. ”Așa cum pentru cadrele medicale din prima linie, prin ordonanță de urgență, s-a acordat stimulent de risc, și angajații MAI aflați în prima linie ar fi trebuit să beneficieze în aceeași măsură de acest stimulent. Iar cifrele cu angajații MAI infectați/carantinați sau izolați arată în mod clar că riscurile la care sunt supuși aceștia în exercitarea atribuțiilor de serviciu sunt incomensurabile. Ministrul Vela a spus că va acorda și angajaților MAI acest stimulent, însă a dorit să rămână doar la stadiul de promisiune. Numărul angajaților MAI infectați cu SARS-CoV- 2 aflați în prima linie crește simțitor de la o zi la alta din cauza misiunilor specifice pe care aceștia le desfășoară, fie în stradă sau la frontierele țării, în prezent numărul celor infectați fiind cu mult mai mare față de situația statistică de la ieșirea din starea de urgență”, se arată într-un comunicat al Sindicatului Polițiștilor Europol.

Polițiștii nu au fost incluși în testările Covid-19

Sindicaliștii s-au plâns de faptul că foarte puțini polițiști au fost testați, în condițiile în care aceștia au intrat în contact cu cazuri confirmate de Covid-19. ”La nivelul MAI nu există niciun fel de testare Covid-19 pentru angajați, ba mai mult, unii colegi au fost îndrumați de către cei de la DSP-uri să spună că au simptome, ca să poată fi încadrați în protocoale și să fie testați. Erau multe cazuri evidente, în sensul că au intrat în contact cu cazuri confirmate. Am avut probleme și cu polițiștii plasați în autoizolare și în carantină pentru că a fost o presiune mare pe medicii de unitate, de la centrele județene, ca să înjumătățească perioada de izolare, și am avut cazuri în care au stat doar 4 sau 5 zile ca să-i scoată cât mai repede în stradă. Am avut o problemă la Timișoara unde polițiștii au intrat în contact cu un coleg confirmat cu Covid-19 și au limitat izolarea doar la 4 angajați, când în realitate erau aproape 30 de contacți. Ne-a mai deranjat un lucru, în cazul celor izolați. Au fost foarte multe cazuri în care polițiștii nu au vrut să-și pună în pericol familiile, că aveau acasă copii, părinți sau bunici și am cerut ca locurile disponibile, care fuseseră achiziționate de DSP-uri, să fie puse la dispoziția lor pentru spații de cazare. Dar nu s-a făcut absolut nimic în acest sens, cu toate că ministrul Vela spusese încă din martie că va stabili locurile de cazare pentru polițiștii trimiși în izolare. Am avut colegi care au dormit în mașină sau și-au amenajat spații în anexele caselor unde să doarmă pentru a nu-și vulnerabiliza familiile. A fost un dezinteres total și o bătaie de joc la adresa polițiștilor”, ne-a declarat Cosmin Andrei, președintele Sindicatului Polițiștilor Europol.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
3.280 afisari

1 COMENTARIU

  1. Acum spuneti ! de ce sindicatul nu a anuntat aceste porcarii ! nu-i iubesc pe politisti caci multi sufera de autosuficienta, dar chiar au stat in strada si s-au expus. Ca si cadrele medicale, trebuiau sa primeasca sporuri si sa fie protejati cu izolare si carantina corecta.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger