AcasăJUSTIȚIEPoliţia, în acţiune... de încasat de şpăgi! Doi agenţi, reţinuţi

Poliţia, în acţiune… de încasat de şpăgi! Doi agenţi, reţinuţi

Autoritățile din Giurgiu au pus în executare luni 11 mandate de aducere la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, pentru tot atâția suspecți de săvârșirea unor infracțiuni de corupție, informează procurorii giurgiuveni.

Dosarul are ca obiect infracțiuni de corupție săvârșite de către doi agenți de poliție.

Au cerut şpăgi de la şoferi ca să nu-i amendeze

Doi polițiști rutieri din Giurgiu, acuzați că au pretins și primit mită de mai multe ori, în sume cuprinse între 100 și 1.000 de lei, au fost reținuți.

„Astfel, primul polițist este cercetat pentru luare de mită, în formă continuată, (32 de acte materiale) și fals intelectual, iar cel de-al doilea pentru luare de mită, în formă continuată (19 acte materiale), constând în aceea că, în perioada martie-mai 2022, în cursul exercitării atribuțiilor de serviciu pe linie de supraveghere și control al traficului rutier, au pretins și primit, cu titlu de mită, sume de bani cuprinse între 100 și 1000 de lei (la fiecare act material), de la conducătorii auto.

Pentru a nu dispune constatarea și sancționarea contravențională a unor abateri rutiere săvârșite de către aceștia.

Primul polițist este cercetat și pentru faptul că, în luna aprilie 2022, a eliberat în fals o dovadă de reparație a autoturismului unui conducător auto, în care a atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului, în referire la circumstanțele producerii avariilor autoturismului”, arată DGA.

author avatar
Andrei Ștefan
780 afisari

3 COMENTARII

  1. Cand eram angajat la Militia Craiova cu gradul de locotenent am constat diferenta a 1000 de kg de tomate din acte la un camion ce transporta legume din camp catre baza de legume . Soferul detinea 1000 de kg de tomate in plus. A incercat sa ma mituiasca cu 200 de lei L-am smuls din cabina , i-am tras 5-6 bastoane pe spate si fireste lovitura marca Gherghisan – un baston intre ochi si l-am pus sa manance 1000 de kg de tomate. A mancat cam 3 kg asa ca i-am intocmit dosar penal ptr furt calificat (paguba era peste 250 lei) si a luat 5 ani de puscarie! Asa se procedeaza!

  2. Coruptia mare este in guvern care au vindut Romania la Diavol ,acesti analfabeti ,libidinosi si impostori care conduc RO

Comments are closed.

Nu rata să citești

Ultimele știri