AcasăJUSTIȚIEO lege importantă a fost modificată. Klaus Iohannis a semnat decretul

O lege importantă a fost modificată. Klaus Iohannis a semnat decretul

klaus iohannisO lege importantă a fost modificată. Klaus Iohannis a semnat decretul / foto: presidency.ro

Legea carantinei a fost modificată. Președintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, actul normativ care modifică legea carantinei, potrivit presidency.ro. Noua lege permite oricărei persoane care se consideră vătămată să poată apela la instanță.

Legea a fost inițiată de senatorii Robert Cazanciuc (PSD), Daniel Fenechiu (PNL), Cseke Attila (UDMR) şi George Dircă (USR). Potrivit actului normativ, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim printr-un act administrativ individual emis poate introduce, în termen de cel mult 24 de ore de la data comunicării deciziei Direcţiei de Sănătate Publică, acţiune la judecătorie, solicitând anularea actului. Cererile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru.

Actul normativ stipulează că apelul se soluţionează de secţia civilă a tribunalului într-un termen ce nu va depăşi 24 de ore de la data sesizării instanţei.

Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim printr-un act administrativ individual emis potrivit art.8 alin.(3) poate introduce, în termen de cel mult 24 de ore de la data comunicarii deciziei direcţiei de sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti, acţiune la judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are reşedinta ori la judecătoria în a cărei circumscripţie este situat spaţiul sau unitatea sanitară în care este izolată, solicitând anularea actului. Cererile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru”, arată actul normativ promulgat de şeful statului.

Dispoziţiile legii sunt aplicabile şi proceselor în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a acesteia. Dosarele se trimit, de urgenţă, pe cale administrativă, secţiilor devenite competente să le judece potrivit prezentei legi, potrivit News.ro.

De asemenea, actul normativ prevede că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se pronunţă în complet de 5 judecători constituit în cadrul secţiei de contencios administrativ şi fiscal, în termen de 5 zile de la sesizare, prin hotărâre definitivă.

author avatar
Andreea Vlad
365 afisari

2 COMENTARII

  1. & Comportament infracțional al instituțiilor și al BNR, care pe fondul insistenței politicienilor de creștere a punctului de pensie cu 40% devalorizează moneda națională pentru a obține veniturile pentru plata de pensii, afectând puterea de cumpărare a populației active, inducând inflație în mediul economic și devalorizând valoarea deja existentă și contribuind la îngreunarea capitalizării de noi investiții,?

  2. & Remarcați și că principalul obiectiv de funcționare al BNR este asigurarea stabilității prețurilor, ?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger