Cauta

Lupul – paznic la oi! Tocmai el transporta migranţi din zona de frontieră Jimbolia către Timișoara

Lupul – paznic la oi! Tocmai el transporta migranţi din zona de frontieră Jimbolia către Timișoara - Ziarul National

Un avocat din Elveţia merge de la "bal" la "spital". A vrut să se relaxeze la birou, dar s-a trezit dat în judecată de secretara lui. De ce? Pentru că "defila" doar în şosete prin faţa ei.

Un sergent major din MApN a fost arestat preventiv pentru trafic de migranţi, acesta fiind depistat în timp ce transporta opt migranţi din zona Jimbolia către Timişoara. Procurorii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care a fost comisă fapta.

Procurorii militari din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara au dispus, joi, începerea acţiunii penale faţă de un sergent major, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi.

„În fapt, s-a reţinut că inculpatul sergent major, în data de 30 august 2022 a fost oprit de către organele de poliţie în timp ce efectua un al doilea transport de migranţi (opt) din zona de frontieră Jimbolia către municipiul Timişoara”, se arată în comunicat.

Propunere de arestare preventivă

Joi, acesta a fost prezentat cu propunere de arestare preventivă judecătorului militar de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Militar Timișoara, care a admis cererea și a dispus emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele acestuia, pentru o perioadă de 30 de zile.

Procurorii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care a fost comisă fapta.

Ultimele stiri

  • Alegeri în București 2025. Lehamite totală: bucureștenii nu se înghesuie să voteze
  • Elitele tehnologice construiesc Statul-Rețea
  • Tatăl lui Yamal a comis-o, din nou: scandal în tribune, la Real Betis – Barcelona
  • Calculatoarele de modă veche rezistă în era inteligenței artificiale
  • Au aranjat tragerea la sorți a grupelor CM 2026?!
  • De ce nu poate România să își repatrieze aurul? Explicații halucinante de la Guvern
  • Pete Hegseth, incapabil să conducă Pentagonul?
  • Europa se confruntă cu doi adversari: Rusia și SUA
  • Alarmă la Bruxelles: „Se joacă cu noi” — liderii europeni se tem de o înțelegere SUA–Rusia peste capul Ucrainei
  • Atac decisiv la Poșta Română. Compania nu mai vrea să distribuie pensiile românilor
  • Exit mobile version