AcasăJUSTIȚIELiviu Dragnea, la un pas de libertate! Magistrații analizează marți cererea de...

Liviu Dragnea, la un pas de libertate! Magistrații analizează marți cererea de eliberare condiționată

Liviu DragneaLiviu Dragnea, la un pas de libertate! Magistrații analizează marți cererea de eliberare condiționată

Comisia de liberare condiţionată de la Penitenciarul Rahova i-a dat aviz favorabil fostului lider al PSD Liviu Dragnea pentru ieşirea din detenţie mai devreme, constatând că sunt îndeplinite toate condiţiile legale.

Solicitarea lui Dragnea de eliberare condiționată, depusă de acesta pe 12 aprilie, va fi discutatăm marți, de magistrații de la Judecătoria Sectorului 5. Instanţa a stabilit termen pentru soluţionare în data de 27 aprilie.

Totodată a fost admisă, vinerea trecută, plângerea fostului lider PSD, făcută împotriva Penitenciarului Rahova, unde se află încarcerat de aproape 2 ani. În urma deciziei instanței, lui Dragnea i se vor recunoaște cele aproape 50 de zile în care fostul lider PSD susține că ar fi vrut să muncească dar nu ar fi fost lăsat.

Conducerea penitenciarului i-a retras dreptul la muncă, după ce Dragnea a acordat un interviu online fostei sale consiliere Anca Alexandrescu, în prezent jurnalist la Realitatea Plus.

Dragnea ar putea fi eliberat după aproape 2 ani de închisoare

Fostul lider PSD se află după gratii din 27 mai 2019, după ce a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare, cu executare, în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

„Mă bucur că i s-a acordat acest aviz favorabil ceea ce înseamnă că el îndeplineşte toate condiţiile legale pentru a fi propus spre liberare condiţionată (…) Sper din tot sufletul ca decizia să fie una pozitivă şi să rămână aşa şi pe mai departe. Dacă Judecătoria Sectorului 5 va admite cererea noastră şi va dispune eliberarea probabil Parchetul va face contestaţie”, a declarat, pentru News.ro, avocatul lui Liviu Dragnea, Flavia Todosiu.

Eliberarea condiționată în cazul închisorii poate fi dispusă, dacă:

  • cel condamnat a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, sau cel puțin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani;
  • cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis;
  • cel condamnat a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;
  • instanța are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate.
author avatar
Andreea Vlad
140 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger