După încheierea mandatului de membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), judecătoarea Lia Savonea s-a reîntors în funcția de președinte al Curții de Apel București. Apărătoare ferventă a drepturilor și statutului judecătorilor, Lia Savonea a reușit, în activitatea sa din CSM, să separe interferența procurorilor cu parcursul profesional al judecătorilor. Potrivit interviului acordat publicației Gândul, separarea carierelor magistraților a fost pasul decisiv pentru independența Justiției.
„Nevoia separării carierelor magistraților a fost crezul sub care am candidat și câștigat mandatul de membru în Consiliul Superior al Magistraturii. Timp de șase ani am dus o adevărată luptă pentru a obține și păstra această delimitare vitală pentru însănătoșirea Justiției noastre. Până în anul 2018, procurorii erau implicați în promovarea judecătorilor până la cel mai înalt nivel – inclusiv la Înalta Curte de Casație și Justiție – cariera judecătorilor şi cea a procurorilor fiind gestionate, la comun, de către Plenul CSM. Deși numeric balanța înclina în favoarea judecătorilor – nouă, plus președintele Înaltei Curți – ca o fatalitate, în fiecare mandat, judecătorii rămâneau minoritari, doi-patru membri judecători devenind loiali procurorilor, situație valabilă, de altfel, şi în mandatul actual. Cu astfel de majorități formate în jurul reprezentanților Ministerului Public, pentru Secția Penală a instanței supreme s-a conturat şi, cu unele excepții notabile, s-a și reușit, abordarea unui nou profil de judecător orientat spre a satisface așteptările procurorilor care urmăreau un succes profesional cât mai facil, respectiv să își asigure o rată a condamnărilor cât mai mare”, a explicat Lia Savonea mecanismul prin care judecătorii au fost sub controlul procurorilor. Odată cu separarea carierelor, spune Lia Savonea, s-a pus punct influenței nefirești a procurorilor în procesul de recrutare și promovare a judecătorilor, iar acest lucru a condus spre o independență deplină a justiției.
Când judecătorul ajunge să fie preocupat de propria protecție, șansele ca el să rămână independent și imparțial și să îşi asume o soluție dreaptă (de achitare, spre exemplu) – care l-ar nemulțumi sau chiar „supăra” pe procuror încep să scadă
Asumând ca prioritate combaterea corupției din Justiție, Lia Savonea a explicat și rațiunea eliminării rolului DNA în anchetarea judecătorilor și formea unui mecanism separat de cercetare a judecătorilor. „Nu de puține ori au existat situații în care hotărârile judecătorești au oferit soluții diametral opuse unor situații faptice similare sau au confirmat rechizitorii grefate pe vicii grave de fond şi formă. În evaluarea mea, mă voi referi în special la materia penală, unde specializarea îmi facilitează formularea câtorva ipoteze privitoare la cauzele acestor neajunsuri aflate în strânsă legătură cu independența Justiției. Una dintre cauze a constituit-o atribuirea competenței de a efectua anchetarea judecătorilor celor cărora aceștia le soluționau dosarele, cu precădere procurorilor DNA, fără niciun filtru care să le tempereze tentația de a folosi acest instrument discreționar. Având judecătorii expuși unor astfel de riscuri, gradul de protecție a drepturilor justițiabililor a început să fie din ce în ce mai scăzut în materie penală. Apoi, exaltarea rezultatelor „luptei anticorupție” i-a proiectat pe procurorii DNA ca vârfuri ale magistraturii. S-a construit o percepție departe de realitate, cu consecința pervertirii procesului judiciar, răsturnării sensului acestuia. Adevărul judiciar părea exprimat de rechizitoriu, și nu de hotărârea judecătorească. Combaterea corupției, inclusiv din Justiție, este şi trebuie să rămână o prioritate, însă, sub nicio formă, această „luptă” nu trebuie folosită drept pretext pentru a-i presa pe judecători. Așa cum s-a demonstrat că s-a întâmplat în Justiția noastră. Atunci când judecătorul ajunge să fie preocupat de propria protecție în fața riscului de a se folosi împotriva sa, în mod abuziv, pârghia urmăririi penale, inclusiv pentru raționamentul juridic pe un caz dat, șansele ca el să rămână independent și imparțial și să îşi asume o soluție dreaptă (de achitare, spre exemplu) – care l-ar nemulțumi sau chiar „supăra” pe procuror încep să scadă. De altfel, aceasta a fost rațiunea înființării unei unități de parchet independente pentru anchetarea judecătorilor, în scopul de a evita riscul influențării acestora în adoptarea soluțiilor. Deși pare a fi o modalitate de protecție a judecătorilor, în realitate, reprezintă o protecție a fiecărui justițiabil. Pentru că judecătorul nu își face sieși dreptate, el face dreptate celorlalți”, a explicat Lia Savonea.
Independența Justiției nu se reduce la litera formulării ei
Tocmai de aceea, este de părere Lia Savonea, judecătorul trebuie să decidă liber, fără niciun fel de influențe, după regulile stabilite în codurile de procedură şi în temeiul unor norme cuprinse în legea de organizare judiciară, respectiv de statut al profesiei. „Legile Justiției au proclamat independența acesteia dintotdeauna, chiar și în regimul totalitar, ceea ce s-a văzut că nu este suficient. Independența Justiției, a judecătorilor nu se reduce la litera formulării ei. Această independență trebuie să se reflecte în soluții și hotărâri judecătorești care să oglindească, cât mai fidel posibil, adevărul. Lucrurile acestea trebuie nu doar să se facă, dar să fie şi percepute ca atare. Independența în sine nu este suficientă pentru a face un act de dreptate, e nevoie de mult mai mult. Pe lângă independență, este necesar ca judecătorul să fie imparțial, să aibă conștiință juridică, cultură morală și socială. Dacă acestea nu se află într-un just echilibru, pot înclina acea „balanță a dreptății” prin efectul lor potențial discordant, putând conduce la deturnarea sensului Justiției, la falsificarea sensului ei”, a menționat Lia Savonea.